cartea a doua

— A, da! Ei odihnesc în mormintele lor şi râul, lângă care
dorm, le cântă bocetele. Totuşi, acelaşi soare străluceşte peste
acelaşi popor, şi încălzeşte acelaşi aer.
— Alexandria nu mai e decât un oraş roman.
— N-a făcut decât să schimbe sceptrul. Cezar i-a luat
sceptrul sabiei, şi i l-a lăsat pe cel al ştiinţei. Să vii cu mine la
Brucheion, şi-ţi voi arăta izvoarele culturale ale naţiunilor; la
Aerapeion, vei vedea desăvârşirea arhitecturii noastre; la
Bibliotecă, şi citeşte operele nemuritorilor; în teatru, şi ascultă
cântările eroice ale grecilor şi indienilor, – la debarcaderele
corăbiilor –, şi numără triumfurile negoţului –, coboară cu mine în
străzi, fiu al lui Arrius, şi când filosofii şi cu ei meşterii tuturor
artelor se vor fi risipit, – când servitorii tuturor cultelor se vor fi
retras în templele lor şi ziua va fi rămas numai spre petrecere,
atunci vei putea auzi acele basme ce au încântat omenirea de la
început, şi acele cântece care niciodată, niciodată n-o să moară.
Cum Ben Hur asculta, se simţi transportat în acea noapte,
când mama sa, în mica vilă din Ierusalim, lăuda cu nu mai puţin
însufleţită iubire de patrie gloria dispărută a lui Israel.
— Înţeleg acum dorinţa ta, să ţi se zică: Egipt. Vrei să-mi
cânţi un cântec, dacă-ţi voi zice aşa? Te-am auzit cântând ieri
seara.
— Acela era un imn către Nil, răspunse ea. Cânt acel bocet
când îmi vine dorul să respir adierea parfumată a pustiului şi să aud
şuietul iubitului râu bătrân. Dă-mi voie acum mai bine să aleg o
arie indiană. Când vom merge la Alexandria, te voi conduce la
colţul de stradă unde vei putea auzi singur cântarea fiicei ţării
Gangelui, care m-a învăţat şi pe mine.
Începu să cânte cântecul „Kapila”, după ce explică, cum că
acest Kapila a fost unul din cei mai respectaţi înţelepţi ai
Indienilor. Cântecul îi slăveşte vitejia ca şi înţelepciunea şi imploră
aceeaşi glorie fără sfârşit.
Mai înainte ca Ben Hur să fi găsit timpul ca să-şi exprime
mulţumirea, carena bărcii atinse fund nisipos şi în momentul
următor prora se lovi de uscat.
— Repede călătorie, Egipte! exclamă el.
— Şi o rămânere şi mai scurtă! răspunse ea.
251