cartea a doua

Patricianul râse plin de satisfacţie. Ben Hur, care vedea că nu
era decât un mijloc de scăpare, sări cu hotărâre înaintea carului şi
prinse frâul calului de la roată, din stânga.
— Câine de roman! aşa de puţin preţuieşte pentru tine o viaţă
omenească? – strigă, şi cu toată puterea ţinu caii în loc. Aceştia
însă se încordară şi traseră şi pe ceilalţi cu ei. Astfel carul ajunse în
primejdie să se răstoarne. Messala nu se putu ţine decât cu
greutate, pe când credinciosul lui Myrtilus căzu ca un buştean la
pământ. Cei dimprejur, când văzură că primejdia trecuse, izbucniră
în râsete batjocoritoare.
Acum se arătă extraordinara încredere în sine a romanului.
Desfăcu hăţurile ce-l împresurau şi le aruncă la o parte; coborî, se
învârti în juml cămilei, se uită la Ben Hur, şi vorbi, parte bătrânului
parte femeii:
— Să mă iertaţi, vă rog pe amândoi! Eu sunt Messala şi, jur
pe mama noastră Terra că nu v-am văzut, nici pe voi, nici cămila.
În ce priveşte pe bunii oameni de aici, poate că m-am încrezut prea
mult în dibăcia mea. Voiam să râd puţin de ei; acum râd dânşii. Să
le fie de bine!
Însoţi aceste cuvinte cu priviri şi gesturi blajine. Aşteptând
ca să mai spună ceva, cei de faţă se potoliră cu încetul.
— Eşti ruda acestui bun bătrân? Dacă nu vrea să-mi dea
acum iertarea lui, voi căuta s-o dobândesc mai târziu, cu atât mai
mult zel. Tu eşti, cred, fiica lui?
Ea nu-i răspunse.
— Pe zeiţa Pallas, eşti frumoasă! Bagă de seamă ca Apollo,
din greşeală, să nu te la drept iubita lui pierdută! Ce ţară se poate
oare lăuda cu o astfel de fiică? Nu întoarce faţa, ci ascultă-mă! În
ochii tăi străluce soarele Indiei; în colţurile buzelor tale Egiptul şi-a
săpat gropiţele. Pe Apollo! Nu te întoarce spre acel sclav, frumoasă
stăpână, până nu-mi vei fi dat un semn al bunei tale voinţe. Spunemi
cel puţin că m-ai iertat.
Acum ea îl întrerupse:
— N-ai vrea să vii până aici? îl întrebă pe Ben Hur zâmbind
şi plecând graţios capul spre el. Te rog, ia acest pahar şi umple-l,
adăugă; tatălui meu îi e sete.
— Sunt supusul tău servitor.
179