cartea a doua

scaun.
Fata aduse scaunul și-l puse înaintea lui Ben Hur. Privirile li
se întâlniră.
— Pacea Domnului fie cu tine! zise ea cuviincios. Şezi şi
odihneşte.
Apoi se reîntoarse la locul ei lângă jilţ. Ea nu îi ghicise
intenţia. Agerimea femeii nu merge atât de departe. Sentimente ale
inimii, din contra, ca milă, simpatie, mizericordie, pe acestea le
descoperi numaidecât. Aici este una din deosebirile dintre ea şi
bărbat, deosebire care va exista atâta timp cât ea e sensibilă de la
natură pentru astfel de sentimente. Ea era încredinţată că venise să
caute ajutor în strâmtoare.
Ben Hur nu se aşeză, ci zise politicos:
— Îl rog pe bunul Simonide să nu mă considere drept un
inoportun. Ieri, plutind pe râu în sus, am auzit că l-a cunoscut pe
tatăl meu.
— L-am cunoscut pe prinţul Hur. Am fost tovarăşi de afaceri
în mai multe ocazii, aşa cum le întemeiază comerciantul, ca să
caute câştig permis în ţările de peste mare şi pustiu. Dar, te rog,
şezi! Şi tu Estera, adu vin pentru tânărul. Nehemias spune despre
un fiu din casa Hur, care odinioară stăpânea peste jumătate
Ierusalimul; o familie veche, cu adevărat, foarte veche. În zilele lui
Moise şi ale lui Iosua erau veneraţi de popor. Nu se poate ca un
urmaş direct al lor să dispreţuiască un pahar de vin din adevăraţi
struguri de Sorek, copţi pe coasta de sud a dealului Hebron.
Estera turnase dintr-un ulcior de pe o masă de lângă jilţ vin
într-un pahar de argint şi îl oferi, cu ochii plecaţi, tânărului. El îi
atinse uşor mâna, refuzând cu blândeţe. Privirile li se întâlniră iar.
El observă că era de statură mică, cu ochii ei negri, nespus de
blânzi. „E bună şi frumoasă, îşi zicea el; Tirzah ar fi aşa, dacă ar
trăi. Sărmana Tirzah!” Apoi zise tare:
— Nu, tatăl tău... E tatăl tău, nu-i aşa?
Se opri.
— Eu sunt Estera, fiica lui Simonide, răspunse ea cu
demnitate.
— Tatăl tău, aşadar, frumoasă Estera, mă va scuza, dacă mă
va asculta mai departe, că acum nu voi gusta încă din vinu-i
147