cartea a doua

să afle câte ceva din viaţa tânămlui, ziua n-ar fi trecut pentru el fără
succes în interesul celui ce-i dăduse însărcinarea, a bunului
Simonide.
În ce priveşte punctul din urmă, erau două fapte pe care le
aflase până atunci: persoana, pe care trebuia s-o observe, era evreu
şi fiu adoptiv al unui vestit roman. Afară de aceasta, iscoada mai
observase ceva ce putea să fie de importanţă: între Messala şi fiul
duumvirului trebuia să fie ceva; dar ce? Cum ar fi putut să se
încredinţeze? Oricât se gândea, nu putea găsi căile şi mijlocul
rezolvării acestei întrebări. În nedumerirea aceasta îi veni întrajutor
însuşi Ben Hur. Puse mâna pe braţul lui Malluch și-l scose
din mulţimea care-şi îndrepta atenţia iar spre preotul cărunt şi spre
misteriosul izvor.
— Bunule Malluch, îi zise stând locului, poate oare un om
să-şi uite pe mama lui?
Întrebarea venea aşa de pe negândite, încât cel întrebat
rămase încurcat. Malluch se uită la Ben Hur, ca de pe faţa lui să
citească o explicaţie oarecare a înţelesului acestei întrebări; dar nu
văzu decât doi ochi care păreau a-şi reţine lacrimile. Apoi răspunse
mecanic: Nu! şi adaugă cu căldură: Niciodată! După un moment,
când se reculese, mai zise:
— Dacă este un israelit, niciodată! Cel dintâi lucru, pe care
l-am învăţat eu la sinagogă, a fost axioma: Cinsteşte pe tatăl tău din
tot sufletul şi nu uita durerile mamei tale.
Privirea lui Ben Hur se întunecă iar.
— Aceste cuvinte îmi reamintesc copilăria mea; ele mai
dovedesc, Malluch, că tu eşti un evreu adevărat. Cred că pot să mă
încred în tine.
Ben Hur lăsă braţul pe care-l ţinea şi-şi strânse la piept haina,
ca şi pentru a-şi stăpâni o durere sau o simţire chinuitoare.
— Tatăl meu, zise, avea un nume bun şi era respectat în
Ierusalim, unde trăia. La moartea lui, mama nu era încă bătrână.
Aveam o surioară. Noi doi eram singurii copii şi trăiam cu mama
atât de fericiţi, încât eu cel puţin, nu puteam să zic ceva împotriva
vechii maxime a rabinului: „Dumnezeu nu putea să fie peste tot, de
aceea a creat mame”. Într-una din zile i s-a întâmplat un accident
unui demnitar roman, pe când trecea în capul cohortei sale pe
181