cartea a doua

Ben Hur se uită la cer. Îl vedea pe duşmanul roman, ţintuit ca
Simonide, purtat de servitori. Va fi în stare să se resemneze
îngâmfatul vanitos, ca înţeleptul Simonide?
— Are şi neplăceri Simonide, continuă Malluch. Drusus şi
ceilalţi, care au iscălit rămăşagul, s-au plâns Consulului pentru cei
cinci talanţi pierduţi. Şi Messala ezită să recunoască pierderile.
Sambalat s-a plâns şi el Consulului, care încă n-a hotărât nimic.
Romanii sunt de părere că intervenţia la Consul nu va avea niciun
efect. Şi unii de ai noştri sunt de părerea aceasta. Tot oraşul
vorbeşte de asta.
— Şi ce spune Simonide? întrebă Ben Hur.
— Este foarte mulţumit. Zice că dacă romanul plăteşte, este
ruşinat; dacă nu plăteşte, este dezonorat. Autorităţile imperiale vor
decide în chestiunea aceasta. Interesul lor este să nu ofenseze
Orientul. Ar fi prost început de campanie. Şeicul Ilderim nu trebuie
supărat. Ar putea să le vină în spate tot pustiul. Lucru ce n-ar
conveni deloc Consulului. Astfel că putem fi siguri: Messala va
plăti!
Ilderim îşi recapătă buna dispoziţie.
— Să plecăm, grăi el, frecându-şi mâinile. Când e vorba de
afaceri, nimeni nu le poate rezolva mai bine ca Simonide. Gloria
este a noastră. Să ne aducă caii!
— Mai stai, se rugă Malluch. Afară e cineva, care vrea să-ţi
vorbească.
— Să vină, zise Ilderim.
Malluch ieşi şi se întoarse cu un tânăr cu figură delicată,
care, lăsându-se pe un genunchi, vorbi cu voce simpatică:
— Iras, fiica lui Baltazar, mă trimite să-ţi aduc felicitările ei
pentru triumful cailor tăi.
— Fiica prietenului meu e foarte amabilă. Spune-i, te rog, în
semn de mulţumire, să primească din partea mea acest dar.
La cuvintele acestea, îşi scoase un inel din deget.
— Voi face cum îmi ordoni, răspunse tânărul, dar mai am o
rugăminte din partea fiicei egipteanului. Ea roagă pe bunul şeic să-i
comunice tânărului Ben Hur că tatăl ei s-a instalat în palatul
Idermee și-l roagă să răspundă la invitarea de a-i vizita mâine, la
ora patru. Ar fi foarte fericită dacă şeicul, pe lângă felicitările ei, ar
314