cartea a doua

— Fă cum vrei, numai suma să nu fie prea mică, observă
Sambalat.
— Scrie deci cinci, în loc de douăzeci.
— Pe zei, îţi pot arăta chitanţa...
— Nu-i nevoie... E de ajuns cuvântul tău de roman. Dar dă
un număr cu soţ – şase!
— Scrie!
Şi urmară iscăliturile.
Sambalat se ridică, privind cu dispreţ la adversarul său.
Nimeni nu ştia mai bine cu cine avea de-a face.
— Romani, mai zise el, încă o prinsoare. Dacă aveţi curajul.
Cinci talanţi contra cinci, că albul va fi învingătorul. Fac prinsoare
cu voi toţi!
Adunarea rămase înmărmurită.
— Poate aţi voi să se zică mâine în circ: că un evreu a venit
la palat, unde erau adunaţi cei mai nobili dintre romani, unul chiar
de viţă împărătească, şi nimeni n-a îndrăznit să-i primească o
prinsoare de cinci talanţi?
Săgeata nimeri în plin.
— Destul, evreu neruşinat, strigă Drusus. Propunerea aceasta
fă-o în scris, şi dacă vom constata că tu ai într-adevăr atâţia bani şi
îi rişti pe un astfel de joc nesigur – îţi promit eu, Drusus, că
prinsoarea va fi primită.
Sambalat scrise liniştit, ca întotdeauna:
— Ţine, Drusus, îţi las propunerea în scris. Îndată ce veţi
iscăli-o, te rog să mi-o trimiţi la consulat, înainte de-a începe
cursele. Voi fi în loja mare, deasupra porţii. Pace vouă, tuturora!
Se închină şi ieşi din sală, fără să-i pese de râsetele batjocoritoare
ce-l însoţeau.
Vestea, acestei formidabile prinsori, se răspândi chiar în
noaptea aceea, prin tot oraşul. Află şi Ben Hur, care rămăsese
lângă caii lui, – Messala îşi pusese toată averea în joc.
Şi somnul lui fu mai liniştit ca altădată.
299