cartea a doua

— Pe cât?
— Un siclu! răspunse acesta.
— Un siclu! un siclu!
Urmă o cascadă de râsete batjocoritoare.
— Şi ce ai făcut Drusus? întrebă Messala.
Toată lumea se înghesuia să asculte răspunsul lui Caecilius.
— Nobilul Drusus, dragă Messala, şi-a pus punga în buzunar
şi a lăsat pe „siclu” să plece...
— Un alb! Un alb!
— Să vină încoace!
— Să vină! Să vină!
Asemenea strigăte umplură deodată sala, de nu se mai auzea
nimic altceva. Jucătorii de zar părăsiră masa; adormiţii se deşteptară,
îşi frecau ochii şi se înghesuiau să-l vadă pe noul venit.
— Mă rog...
— Şi eu...
— Şi eu...
Cel primit cu atâtea ovaţiuni era un respectabil evreu, pe care
Ben Hur îl cunoscuse în călătoria lui din Cipru spre Antiohia. El
intră serios, cumpătat, atent la cei dimprejur.Îmbrăcămintea îi era
curată fără o pată, din postav alb, turbanul, tot astfel. Salută
închinându-se, zâmbitor, şi i se apropie de masă şi ridicând haina-i
scumpă cu mâna stângă, cu degetele sclipitoare de inele preţioase,
se aşeză pe scaun zicând:
— Vă salut romani, nobili romani!
— Tăcere! Pe Jupiter, cine este? întrebă Drusus.
— Câine de israelit, îl cheamă Sambalat, e furnizor al
armatei, locuieşte la Roma şi este imens de bogat, a făcut avere pe
cale necinstită şi e un mare intrigant. Dar, pe zei, de astă dată îl
prindem!
Zicând aceste, Messala se ridică şi se apropie cu Drusus de
ceilalţi care se înghesuiau în jurul furnizorului.
— Am auzit, întâmplător, pe stradă, spuse acesta, cu aerul
unui om de afaceri, punându-şi tăbliţa pe masă – că la palat e
supărare, fiindcă nu sunt primite rămăşagurile pe Messala. Cum
ştiţi însă, zeii cer jertfe... Dar să vorbim ce ne interesează. Mai
întâi, nu ştiu care-i miza. Cât îmi oferiţi?
296