cartea a doua

dispăruseră; lumina venea ca dintr-o fereastră din cer pe pământ, şi
lucea orbitor. Cuprins de spaimă, strigă:
— Sculaţi, sculaţi!
Câinii săriră şi alergară urlând. Turmele se strânseră speriate.
Bărbaţii se ridicară şi puseră mâna pe arme.
— Ce este? răsună ca dintr-o singură gură.
— Uitaţi-vă, exclamă paznicul, cerul e în flăcări.
Strălucirea luminii îi orbea, aşa că-şi acoperiră ochii cu
mâna.
Cuprinşi de spaimă se aruncară, leşinaţi pe jumătate, cu faţa
la pământ, ca şi pregătiţi de moarte. O voce le vorbi:
— Nu vă temeţi!
Ei ascultară.
— Nu vă temeţi, căci iată vă vestesc vouă mare bucurie, de
care să se împărtăşească poporul întreg.
Vocea suna atât de blând şi dulce, de nu putea fi voce
omenească, şi în acelaşi timp atât de clară, de fură pătrunşi cu toţii
de încredere. Se ridicară în genunchi, şi cum se uitau plini de
evlavie în sus, văzură în mijlocul luminii apariţia unui om în haină
albă strălucitoare; pe umeri îi luceau vârfuri de aripi îmbinate;
deasupra capului, strălucea o stea în lumină liniştită ca luceafărul;
mâinile le întindea spre păstori ca pentru a binecuvânta; faţa-i
frumoasă ca din rai privea prietenos în jos la ei.
Ei auziseră adesea de apariţii de îngeri şi vorbiseră despre ele
în felul lor naiv; deci nu se mai îndoiau acum, ci ziceau în inimile
lor: Strălucirea Domnului e în jurul nostru şi acesta e trimisul Lui.
Îngerul continuă:
— Căci astăzi vi s-a născut, în oraşul lui David, Mântuitorul,
care e Hristos, Domnul!
Tăcu iar, pe când vorbele lui pătrundeau adânc în inimile lor.
— Şi acesta să vă fie semnul, zise apoi solul ceresc: Veţi găsi
un copil învelit în scutece, în iesle.
Îngerul nu mai vorbi; solia-i era rostită; totuşi mai rămăsese
câtva timp.
Deodată lumina, în mijlocul căreia părea a fi el, începu a se
colora trandafiriu şi a tremura; sus, departe, apărură aripi strălucitoare
şi o mulţime de figuri radioase, şi multe voci se ridicară,
44