cartea a doua

întâmpină omul din jilţ. Această mişcare dispăru tot atât de repede
cum se produsese. Când Ben Hur ridică ochii, îi văzu pe cei doi în
aceeaşi atitudine de mai-nainte, numai că fata îşi alunecase mâna
de pe spetează pe umărul omului bătrâior. Amândoi se uitau la el
cu atenţie.
— Dacă tu eşti marele comerciant Simonide şi eşti evreu –
Ben Hur se opri un moment – atunci pacea Dumnezeului părintelui
nostru Abraham să fie cu tine – şi cu ai tăi.
Cuvântul din urmă era adresat fetei.
— Eu sunt Simonide, despre care spui, şi sunt evreu,
răspunse omul cu o voce remarcabil de limpede. Sunt Simonide,
sunt evreu, şi răspund salutării tale cu rugarea să-mi spui, cine e cel
ce mă vizitează.
Ben Hur se uită la om. Corpul îi părea ca o masă informă,
cufundată în perne şi acoperită cu o pătură de mătase de culoare
închisă. Peste această masă se ridica un cap cu trăsături nobile –
cap de om de stat sau de cuceritor – larg jos şi cu fruntea bombată,
cum ar fi modelat Michelangelo pe Cezar. Plete subţiri albe cădeau
peste sprâncenele tot albe şi făceau să reiasă şi mai mult negrul
strălucitor al ochilor, aproape sinistru. Faţa-i era palidă, şi mai ales
sub bărbie plină de creţuri. Cu alte cuvinte, era capul şi faţa unui
om, care mai degrabă pleca lumea sub voinţa lui decât să se plece
el; care a răbdat să fie torturat de douăsprezece ori până la
schilodire; fără să se tânguiască sau să mărturisească ceva; care
mai curând şi-ar fi lăsat viaţa, decât o iotă măcar din ce-şi
propusese; care, oţelit de natură împotriva violenţei, nu putea fi
învins decât prin iubire. Acestui om Ben Hur îi întinse mâna
deschisă, cu palma în sus, ca şi când ar fi voit să-i ofere pacea,
pentru care, cu toate astea, venise el la dânsul.
— Eu sunt Judah, fiul lui Ithamar, cel din urmă şef al
familiei Hur, şi prinţ de Ierusalim.
Mâna dreaptă a negustomlui, subţire, slăbită prin suferinţe
până la deformare, odihnea pe pătură. Se strânse convulsiv, încolo
nu se putea observa la el niciun semn, care să denote vreo mirare
sau curiozitate. Răspunse liniştit:
— Prinţii de Ierusalim din neam nobil sunt întotdeauna
bineveniţi în casa mea; eşti binevenit! Estera, adu tânărului un
146