cartea a doua

uscat, celălalt pe apă, atât de important mi se pare ca să afli
devreme, despre apariţia inamicului nostru, în această parte a
Imperiului Roman.
Răspunsul tău am să-l aştept aici.
Rămânerea sau plecarea lui Ben Hur vor atârna, fireşte, de
superiorul lui, consulul, care, oricâtă silinţă şi-ar da, ziua şi
noaptea, nu va putea pleca mai curând decât peste o lună. Tu ştii
câtă muncă se cere, să aduni o oaste ce are să lupte într-o ţară
pustie, fără oraşe, şi să o aprovizionezi cu toate cele de lipsă.
L-am văzut pe evreu ieri în dumbrava Daphnei, şi dacă
acum nu e acolo, e totuşi în apropiere, şi astfel mi-e uşor să nu-l
scap din vedere. Da', dacă m-ai întreba unde e acum, ţi-aş
răspunde cu cea mai mare siguranţă, că e în vechea dumbravă de
palmieri, sub cortul trădătorului şeic Ilderim, care nu peste mult
va afla că nu poate să scape de mâna noastră tare. Să nu te miri
deci, dacă prima măsură pe care o va lua Maxentius, va fi ca să-l
transporte pe arab cu o corabie la Roma.
Stărui atât cu dinadinsul asupra locului unde se găseşte
evreul, fiindcă pentru tine, ilustre, e de importanţă, dacă vei lua în
seamă paşii ce ai să întreprinzi. Căci atâta lucru ştiu şi mă
mândresc cu această cunoştinţă, înţelepciunea mi-a crescut că la
întreprinderile omeneşti trebuie ţinut seama de trei lucruri: timp,
loc şi persoanele în acţiune.
Dacă ţii ca locul să fie aici, nu mai sta la îndoială să laşi
chestiunea în seama prietenului tău care te iubeşte şi va fi tot astfel
şi elevul tău sârguincios.
Messala”.
240
CAPITOLUL II
În vremea când curierii părăseau locuinţa lui Messala cu
scrisorile – era încă dis-de-dimineaţă – Ben Hur intra în cortul lui
Ilderim. Se înviorase cu o baie în lac, apoi dejunase şi acum apăru
în tunica fără mâneci, şi care abia îi ajungea până sub genunchi.
Şeicul îl salută de pe divan:
— Pacea pe care mi-o doreşti, ţi-o doresc şi eu, privindu-l cu