cartea a doua

— Trebuiau să întrebe: Unde este nou-născutul rege al
Iudeilor?
— Atâta tot?
— Mai urma ceva după întrebare, dar nu-mi mai pot aduce
aminte, ce.
— Şi au găsit copilul?
— Da, şi s-au închinat Lui.
— Este o minune, Malluch.
— Ilderim este un om serios, deşi uşor iritabil, ca toţi arabii.
Ca să spună el o minciună, asta nu se poate închipui.
Malluch vorbea cu convingere. În zorul convorbirii, nu
luaseră seama la cămile care acum, tot atât de nepăsătoare de
stăpânii lor, se abătuseră din drum ca să pască iarba fragedă.
— Nu mai ştie Ilderim nimic altceva despre cei trei oameni?
întrebă Ben Hur. Ce s-au făcut?
— Da, tocmai acesta era motivul vizitei lui la Simonide, în
ziua despre care spusei. Abia cu o seară înainte venise iar
egipteanul la el.
— Unde?
— Aici, la intrarea cortului, spre care mergem acum.
— Cum l-a recunoscut pe omul acela?
— Aşa cum ai recunoscut tu caii astăzi – după felu-i de-a fi
întru totul.
— Nu şi după altceva?
— Călărea pe aceeaşi cămilă albă mare, şi i-a dat acelaşi
nume: Baltazar egipteanul.
— E o minune a Domnului!
Ben Hur era adânc mişcat.
Mirat întrebă Malluch:
— Pentru ce, minune?
— Ai zis Baltazar?
— Da, Baltazar egipteanul.
— Acesta e numele ce mi l-a spus astăzi la izvor bătrânul
străin.
La amintirea aceasta, Malluch fu impresionat şi el.
— Adevărat e – zise; şi cămila era aceeaşi – şi tu i-ai mântuit
omului viaţa.
189