cartea a doua

spre salt.
Într-o astfel de situaţie, măsurătoarea timpului nu e uşoară;
deci nici Ben Hur nu putea să-şi dea seama despre drumul pe
care-l făcuse. În sfârşit, sună de pe punte un semnal de trâmbiţă,
lung, strident. Supraveghetorul lovi în masa de rezonanţă, vâslaşii
întinseră corpul înainte, cufundară lopeţile mai adânc ca de obicei
şi le traseră îndărăt în acelaşi timp cu putere. Alte trâmbiţe sunară,
toate din partea dinapoi, niciuna dinainte. Din partea dinainte se
auzea numai zgomot de voci, tot mai tare din moment în moment.
Urmă o ciocnire violentă; vâslaşii de pe platforma supraveghetorului
se clătinară, unii căzură la pământ; corabia se dădu
înapoi un moment, apoi se avântă cu şi mai multă putere înainte.
Răsunau strigăte de groază, mai tari decât sunetul trâmbiţelor şi
decât bubuitul ciocnirii. Apoi Ben Hur auzi sub carenă un pârâit şi
văzu că se scufundă ceva în apă. Oamenii se uitau speriaţi unii la
alţii. Dar de pe punte răsună un strigăt de triumf... corabia romană
triumfase! Dar care erau aceia pe care valurile îi înghiţise? Ce
limbă vorbeau? Din ce ţară erau?
Nicio pauză, nicio oprire! Astroea vâjâia înainte. Câţiva
oameni coborâră pe trepte, muiară şomoiogurile de bumbac în
tinichelele cu ulei şi le aruncară camarazilor care stăteau la capătul
de sus al scărilor. Focul avea să sporească groaza bătăliei.
Acum galera se plecă de jos pe o parte, încât lopătarii de sus
nu se ţineau decât cu greutate la locurile lor. Iarăşi răsună strigătul
de triumf al romanilor şi strigătele de disperare ale adversarilor. O
corabie inamică fusese ridicată cu cangea de abordare, apoi lăsată
jos şi înecată.
La dreapta şi la stânga, strigătele se înteţeau; înainte şi
îndărăt larma trecea într-un tumult indescriptibil. Din când în când
răsuna câte un trosnet, după care urmau strigăte de groază. Iar se
spărsese în fund vreo corabie şi echipajul i se scufundase în valuri.
Dar succesul nu era, întreg, numai de o parte. Din când în
când câte un roman, în deplină armură, era dus sângerând, uneori
muribund, între punţile de jos.
Uneori pătrundeau şi nori de fum, amestecat cu aburi şi cu
miros de came omenească arsă, până la cabină. Atunci Ben Hur
respira greu şi-şi zicea că treceau prin fumul gros al unei corăbii ce
126