cartea a doua

La cuvântul acesta Amrah tresări şi ascultă cu gâtul întins, cu
gura căscată, să nu-i scape un cuvânt.
— Ce aţi zice să vedeţi cu ochii voştri cum am văzut eu?
Când eram încă în Galileea şi stam cu Nazarineanul, vine un lepros
la El şi-i zice: „Domnule, dacă poţi, vindecă-mă!” El se ridică,
atinse cu degetele rănile leprosului şi zicându-i: „Fii curat!”, el se
vindecă. Omul se duse acasă, îşi reluă ocupaţiile şi recăpătă
respectul oamenilor din sat. Martori ai acestei minuni am fost o
mulţime.
Amrah se ridică de jos, îşi netezi părui de pe frunte şi respiră
adânc. Inima ei era aşa de plină de cele auzite, încât nu mai putea
să asculte.
— Altă dată, – urmă Ben Hur –, au venit zece leproşi, şi se
prosternară la picioarele Lui. Am văzut şi auzit toate. Ei îl rugară:
„Învăţătorule, învăţătorule, îndură-te de noi!” El zise: „Duceţi-vă,
şi arătaţi-vă preotului, cum spune legea, şi când veţi fi ajuns acolo,
veţi fi vindecaţi!”
— Şi aşa a fost!
— Da! Încă pe drum, ei se simţiră uşuraţi, curăţiţi de boală.
Numai hainele lor murdare le mai reamintea nenorocirea.
— Astfel de lucruri nu s-au mai auzit în Israel! zise
Simonide, cu vocea înecată!
Amrah se apropie încet de uşă şi dispăru, fără să zică niciun
cuvânt.
— Ce gânduri au trezit toate acestea în mine, – zise Ben
Hur –, nu pot să vă spun. Uimirea nu ajunsese încă la punctul
culminant! Tinerii din Galileea, cum v-am spus, sunt
neastâmpăraţi. După ani de aşteptare, fierbea în ei dorul de a-şi
învârti sabia în mână. Voiau fapte! Eu încă eram nerăbdător. Dacă
vrea să fie rege, acum e momentul! Legiunile erau gata. Când,
odată, propovăduia pe malul râului, am vrut să-L proclamăm rege
al nostru; El dispăru. Apoi îl văzurăm pe o corabie, trecând peste
valurile mării. Dragă Simonide, toate măririle pentru care alţii se
frământă şi luptă: bogăţii, putere, chiar maiestatea de rege, care i se
oferea de un popor mare, de supuşi devotaţi, – Lui nu-i spun nimic.
Ce zici tu?
Negustorul ridică ochii şi răspunse cu hotărâre:
379