cartea a doua

dinte? O! în toţi anii aceştia am visat răzbunare, m-am rugat pentru
ea, am pregătit-o. Am strâns răbdare din creşterea averii mele şi
speram, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca aceasta să fie un mijloc ca
să-i pot pedepsi pe răufăcători. Şi fiindcă tânărul mi-a vorbit de
iscusinţa lui în meseria armelor, dar nu mi-a spus scopul, am ştiut
că el se numea: răzbunare. Acesta, Estera, a fost al treilea gând
care m-a făcut să rămân tare şi liniştit, pe când el vorbea pentru
sine, şi m-am bucurat când a plecat.
Estera mângâie mâinile ofilite ale tatălui ei şi zise, ca şi când
ar fi prevăzut evenimentele viitoare:
— A plecat. Se va reîntoarce?
— Da; Malluch, servitorul credincios, îl urmăreşte și-l va
readuce, de îndată ce voi fi gata eu.
— Şi când are să fie asta, tată?
— Nu peste mult. El crede că toţi martorii lui sunt morţi. Dar
mai trăieşte unul, care cu siguranţă are să-l recunoască, dacă e cu
adevărat fiul stăpânului meu.
— Mama lui?
— Nu, fiica mea; martorul acela am să i-l aduc înainte; până
atunci să lăsăm totul în grija Domnului. Sunt obosit. Cheamă-l pe
Abimelech.
Estera chemă servitorul şi se reîntoarse în casă.
CAPITOLUL V
Când Ben Hur ieşi din marele magazin de mărfuri, avea
sentimentul că la multele deziluzii după căutarea alor lui, se mai
adăugase una; o mare descurajare îl cuprinse.
Îşi făcu drum printre mulţime şi mărfurile grămădite, până la
marginea debarcaderului. O umbră răcoroasă cădea asupra râului,
și-l îndemna. Dar îi veni în minte vorba călătorului: „Mai bine un
vierme, să te hrăneşti din murele Daphnei, decât oaspete la o masă
grecească”. Se întoarse şi coborî peste debarcader la han.
— Drumul la Daphne! zise paznicul mirat de întrebarea lui
Ben Hur. Se vede că acum vii întâia dată aici? Ei bine, să socoteşti
ziua aceasta ca cea mai fericită zi din viaţa ta! Drumul nu poţi să-l
159