cartea a doua

Antonia, şi oraşul Bezetha, şi toate milioanele de suflete din Israel,
care suferiseră jugul străin. Se vor cânta osanale de izbândă, căci
Domnul a biruit şi le-a redat poporului său.
Lumea vorbeşte de vis ca de un fenomen al nopţii, al
somnului. Dar sunt şi alte vise. Tot ce a creat măreţ omul, i s-a
arătat mai întâi în închipuire, în visare. Visul este reculegerea,
beatitudinea necesară a creierului obosit. Viaţa e vis! Numai în
mormânt nu mai visăm.
Soarele apunea. Turnurile cetăţii păreau scăldate în aur, în
bătaia razelor. Apoi deodată feeria dispăru, strălucirea se pierdu în
umbra zidurilor şi întunecarea sumbră îmbrăcă oraşul. Ben Hur
tresări. Ochii lui străbăteau spaţiul şi se îndreptau spre un punct
negru, sub cupola templului dinspre nord: acolo era casa lui
părintească, dacă mai exista! Îşi alungă toate celelalte visări şi se
trezi la vocea datoriei, care îl adusese la Ierusalim.
În timpul cât fusese în deşert cu Ilderim, unde îşi făcu
planurile-i de conducător de oştire, veni la el, într-o seară, un curier
cu vestea că Gratus fusese înlocuit cu Pontiu Pilat.
Messala era infirm – îl crezuse chiar mort – Gratus nu mai
avea nicio putere; de ce n-ar veni acum, fără teamă, să-şi caute
mama şi sora? Îşi luă repede hotărârea. Chiar în noaptea aceea,
după ce dobândi învoirea lui Ilderim, el plecă. Trei arabi îl însoţiră,
călare, până la Iericho.
De aici avea să-şi urmeze drumul pe jos. În Ierusalim îl găsea
pe Malluch. E de remarcat că Ben Hur nu-şi fixase încă planul
activităţii sale. El voia, înainte de toate, să viziteze cetatea Antonia.
Cititorul îşi aduce aminte de Amrah, servitoarea credincioasă, care,
în ziua când stăpânele ei fuseseră arestate, se smulsese din mâinile
zbirilor şi fugise acasă, în palat, unde apoi încuiase toate uşile.
Simonide se îngriji de hrana ei. Ea trăia acolo, singură din toţi
vechii locuitori, în palatul acela mare, pe care Gratus, cu toate
stăruinţele lui, nu-l putuse vinde. Nimeni nu voia să-l cumpere, nici
să-l închirieze. Oamenii treceau pe lângă el, şoptind, că ar fi locuit
de strigoi. Poate că văzuseră pe biata Amrah, care îşi scotea uneori
capul prin gratiile ferestrelor, fără să cuteze să iasă afară în stradă.
Ben Hur îşi schimbă deodată hotărârea. Nu va intra în cetate
mai înainte de-a vizita casa părintească, şi de a afla veşti de la
332