cartea a doua

Încurajat astfel, Ben Hur se aşeză lângă egipteancă şi,
cuprinzându-i cu braţul gâtul ei frumos:
— Sunt gata să te ascult, şopti el.
Iar ea începu:
— Isis era cea mai frumoasă dintre zeiţe; iar băiatul ei,
Osiris, deşi puternic şi filosof, totuşi era uneori foarte gelos. Căci
zeii, în amor, se aseamănă cu oamenii de rând. Palatul zeiţei era
din argint, sus pe culmea unui munte, aproape de Lună. Osiris îşi
avea palatul lui de aur, aproape de Soare, aşa de strălucitor că
orbeai când te uitai la el.
Odată – zeii au toate zilele la fel – soţii şedeau împreună pe
acoperişul palatului de aur. Privind în depărtare, Isis văzu
întorcându-se din război, învingător, pe Indra, rivalul lui Osiris, cu
o turmă de maimuţe şi o ceată de vulturi în zbor. El era urmat de
eroul Rama şi de mireasa lui Sita, pe care numai Isis o întrecea în
frumuseţe. Isis îşi desprinse brâul ei de aur şi făcu semn cu el Sitei.
Sita îi răspunse cu o salutare amicală. Şi-atunci, deodată, s-a lăsat
întuneric peste toată lumea, peste toată întinderea vederii; dar nu
era noaptea, ci întunericul frunţii încreţite a lui Osiris.
Convorbirea dintre soţi se întrerupse. El se sculă şi-i porunci,
mândru:
— Du-te acasă! Nu mai am nevoie de tine! Pot să dorm
foarte bine şi singur! Du-te de aici!
Dar ochii lui Isis erau mari şi blânzi, ca ochii vacii albe care
mânca fân, în Templu, din mâinile credincioşilor. Se ridică şi zise
cu un zâmbet potolit:
— Rămâi cu bine, stăpânul meu iubit! Ştiu că mă vei chema
iar, în curând. Căci fără mine nu vei putea să dormi fericit”. Şi ea
râse, convinsă că spusese adevărul. „O să vedem”, răspunse el.
Şi ea plecă. Şezu afară pe acoperişul palatului ei de argint, cu
o broderie, şi lucra.
Şi din pieptul lui Osiris începură să se macine suspinele, ca o
moară în lucru. Aşa de puternic se zguduia inima în el, încât stelele
din apropiere păliră şi unele căzură moarte în neant! În timpul
acesta, Isis cosea liniştită, fără să greşească niciun punct!
După aceea, ea văzu cum, în jurul Soarelui, se forma un
punct negru şi creştea, creştea până ce ajunse cât Luna. Ştia că se
362