cartea a doua

am găsit un...
— Un roman! întrerupse repede Messala.
Evreul strânse pumnii; dar se stăpâni iar, apoi se depărtă
liniştit.
Se ridică şi Messala, îşi luă mantaua de pe bancă, şi-o aruncă
pe umeri şi-şi urmă prietenul. Când îl ajunse, îi puse mâna pe umăr
şi-l însoţi mai departe.
— Aşa, în felul acesta, cu mâna pe umărul tău, obişnuiam
noi să mergem împreună, când eram copii. Să mergem şi acum aşa,
până la poartă.
Messala îşi dădea evident silinţa să fie serios şi prietenos,
deşi nu reuşea să-şi alunge expresia satirică de pe faţă. Judah primi
apropierea confidenţială.
— Tu eşti un băiat, eu sunt un bărbat; aşa vreau să-ţi
vorbesc.
Vanitatea romanului era adorabilă.
— Crezi tu în Parce? A! am uitat că eşti un sadduceu;
esseienii sunt cei mai cuminţi dintre voi, evreii; ei cred în cele trei
surori; şi eu; cu câtă stăruinţă ne stau mereu în drum, când vrem să
mergem după înclinările noastre! Eu stau aici şi fac planuri. Alerg
încolo şi încoace. Tocmai când, aşa zicând, vreau să pun mâna pe
lume, aud îndărătul meu scârţâitul foarfecii. Mă uit... e blestemata
de Atropos! Dar Judah, de ce te-ai mâniat tu, când spuneam că aş
vrea să fiu urmaşul lui Cyrenius? Ţi-ai închipuit poate că aş voi să
mă îmbogăţesc din jefuirea Iudeei voastre? Să punem cazul; un
roman oarecare tot are s-o facă. De ce să nu fiu acela eu?
Judah îşi opri paşii.
— Au stăpânit şi înainte de Romani străini asupra Iudeei,
zise ridicând mâna. Unde sunt acum aceia, Messala? Iudeea a trăit
mai mult decât ei toţi. Ce-a fost, va mai fi.
Messala îşi reluă tonul lui tărăgănat:
— Parcele au găsit şi alţi adepţi în afară de essei; fii
binevenit, Judah, în noua evidenţă!
— Nu, Messala, să nu mă socoteşti printre aceia. Credinţa
mea se sprijină pe stânca ce a fost temelia părinţilor mei până mai
dinainte de Avraam; ea stă pe alianţele încheiate de Domnul cu
Israel.
72