cartea a doua

magazinele lui de mărfuri din Alexandria în Egipt, unde am
devenit major. L-am servit şase ani; în al şaptelea, am devenit
liber, după legea lui Moise.
Estera bătu uşor din palme.
— Vasăzică eşti sclavul tatălui său!
— Ascultă mai departe, fiica mea. În vremea aceea erau în
peristilele Templului învăţători ai legilor, care susţineau părerea
conform căreia copiii să urmeze condiţia părinţilor, dacă aceştia
erau obligaţi la servitute perpetuă. Prinţul Hur însă era mai presus
de toate un om al dreptăţii; pentru el legea era aşa cum o susţineau
cei mai severi învăţaţi, deşi de altfel nu era de părerea lor. Declară,
că eu, în adevăratul înţeles al marelui legiuitor, eram un sclav
evreu cumpărat, dar prin acte pecetluite, pe care le posed încă, îmi
redăduse libertatea.
— Şi mama mea? întrebă Estera
— Vei afla totul, Estera, ai răbdare. Mai înainte încă de a
termina eu, te vei convinge, că mai curând puteam să uit de mine
decât de mama ta. Când mi-am terminat serviciul, am venit de
Paşti la Ierusalim. Stăpânul meu de până atunci mi-a făcut o
primire ospitalieră. Îmi era drag şi îl rugai să mă menţină în
serviciul lui. S-a învoit şi l-am mai servit alţi şapte ani, dar ca un
fiu al lui Israel şi cu simbrie. Am condus în numele lui circulaţia
comercială pe uscat şi pe apă; am condus caravane până la Susa şi
Persepolis în răsărit şi mai departe, în ţările mătăsurilor. Erau
călătorii primejdioase, fiica mea, dar Domnul a binecuvântat tot ce
am întreprins. Am adus prinţului câştiguri nespus de mari şi am
câştigat şi eu o comoară de cunoştinţe, fără de care n-aş fi putut să
fac faţă ţintelor ce mi-am propus pe urmă. Într-una din zile eram
oaspete al prinţului în casa lui din Ierusalim. O servitoare intră, cu
câteva felii de pâine pe o tavă. Veni mai întâi la mine. Atunci am
văzut-o întâia oară pe mama ta şi am iubit-o; iubirea aceasta am
luat-o cu mine, ca secret al inimii mele. Peste câtva timp veni
momentul să mă înfăţişez prinţului, ca s-o cer de soţie. El mi-a
comunicat că ea era o sclavă pe viaţă, dar se declară gata s-o
elibereze, de hatârul meu, dacă voia şi dânsa. Ea răspundea iubirii
mele, însă se simţea fericită în situaţia ei şi nu primi libertatea ce i
se oferea. Eu am rugat-o mult, şi am revenit din timp în timp.
155