cartea a doua

— Îţi aduc şi ţie veşti importante. Îţi vorbisem de rămăşagul
pe care l-am făcut noaptea trecută cu Messala, pentru care am
consimţământul aici în scris.
Simonide luă tăbliţa, citind-o cu atenţie.
— Oamenii ăştia au trimis la mine iscoade să cerceteze dacă
într-adevăr ai la mine atâţia bani. Păstrează bine tăbliţa. Dacă
eventual ai pierde, să ştii cui îi datorezi; dacă câştigi, bagă de
seamă să nu dispară oamenii care au iscălit aici. Să nu-i ierţi până
nu-ţi achită la ultimul siclu. Nici ei n-ar face altfel cu noi.
— Las' pe mine! răspunse furnizorul.
— Ai vrea să şezi lângă noi? întrebă Simonide.
— Eşti foarte bun, dar trebuie să stau lângă Consul... Pace
vouă!
În sfârşit, trompetele răsunară chemând pe fiecare la locul
lui. În acelaşi timp, apărură câţiva bărbaţi în arenă şi aşezară şapte
ghiulele mici de lemn pe marginea zidului împrejmuitor dinspre
vest; tot atâtea figurine reprezentând delfini, în partea opusă.
— Ce înseamnă asta? întrebă Baltazar pe şeic.
— Se vede că n-ai fost încă la alergări?
— Nu, niciodată. Şi mă mir de mine, că am venit şi acum.
— Alergătorii trebuie să ia, la fiecare cursă de ocolire, câte o
ghiulea, câte o figurină.
Ultima suflare a trompetei anunţă începutul. Se făcu tăcere.
Toate capetele se întoarseră spre cele şase care unde aşteptau
concurenţii.
Simonide, cuprins de o puternică emoţie, se roşi. Degetele lui
Ilderim treceau repede, tremurătoare, prin firele de barbă.
— Priveşte-l acum bine pe roman! strigă Esterei egipteanca.
Dar Estera, strânsă în vălul ei, aştepta palpitând apariţia lui
Ben Hur, şi nici n-o asculta.
Supraveghetorii, la o şuierătură de signal, săriră, unul câte
unul, pe coloană, de unde aveau să vină în ajutor, la nevoie.
Încă un sunet de trompetă şi îşi fac apariţia însoţitorii
conducătorilor, în număr de cinci.
Ben Hur refuzase însoţirea. Frânghia fu dată jos, ca să poată
trece convoiul, apoi se aşeză iar la loc. Lumea aştepta cu nerăbdare
ieşirea concurenţilor, care aşteptau şi ei cu neastâmpăr, sub Poarta
305