cartea a doua

limba grecească, următoarele paragrafe ale unei înştiinţări:
„Călătorule!
Eşti străin?
1. Ascultă murmurul izvoarelor şi nu te teme de ploaia
fântânilor ţâşnitoare; astfel, naiadele au să te iubească.
2. Vânturile chemate ale Daphnei sunt Zefirull şi Austrul;
bucuroşi servitori ai vieţii, au să-ţi procure dulci bucurii. Când
bate Eums, e Diana altundeva la vânătoare; când bântuie Boreas,
ascunde-te, căci Apollo e mânios.
3. Umbrele dumbrăvii sunt ale tale ziua; noaptea sunt ale lui
Pan şi ale Driadelor. Să nu-i tulburi.
4. Mănâncă moderat din lotusul de pe malul pârâului, dacă
nu vrei să-ţi jetfeşti memoria; căci asta ar însemna să devii un
copil al Daphnei.
5. Umblă cu precauţie în jurul păianjenului ce toarce; este
Arachne care lucrează pentru Minerva.
6. Dacă vrei să vezi lacrimile Daphnei, rupe numai un
mugur dintr-o ramură de dafin – şi mori.
Păzeşte-te!
Zăboveşte şi fii fericit! ”
Ben Hur lăsă explicarea cuvintelor enigmatice altora din
mulţimea ce se grămădea în jurul lui şi se întoarse deoparte, când
fu adus taurul alb. Copilul sta încă în coş, urmat de un lung şir de
oameni; după aceştia veni femeia cu caprele, apoi flautişti şi
toboşari şi un alt convoi de oferitori de daruri.
— Unde se duc? întrebă unul din cei dimprejur.
Un altul răspunse:
— Taurul la Tatăl Jupiter – caprele...
— N-a păzit oare odinioară Apollo turmele lui Admet?
— Da; caprele merg la Apollo.
Ben Hur, în dispoziţia lui obişnuită, nu s-ar fi dus singur în
dumbravă; cel puţin s-ar fi folosit de relaţiile lui cu familia
consulului şi ar fi evitat o hoinăreală leneşă într-un loc unde nu
cunoştea pe nimenea şi nimenea nu-l cunoştea; şi-ar fi însemnat în
memorie toate punctele vrednice de văzut şi le-ar fi vizitat cu o
călăuză vrednică de încredere, aşa cum se pune la cale o afacere;
sau dacă voia să petreacă în acest loc încântător câteva zile fără
163