cartea a doua

era peste tot, pe pământ, pe apă, în cer.
Fantezia lui Ben Hur era aţâţată, sentimentele-i viu agitate,
voinţa şovăitoare.
Palmierii, cerul, aerul, păreau a fi din acea zonă de sud
unde-l dusese pe Baltazar starea disperată a omenirii. Lacul cu
suprafaţa lui netedă îi închipuia Nilul, la care omul evlavios se
ruga, atunci când i-a apărut spiritul în strălucirea Lui. S-au reînnoit
aici toate aceste apariţii împresurând minunea? Sau el însuşi a fost
transpus în acea împresurare? Ce-ar fi, dacă minunea s-ar repeta –
aici înaintea ochilor lui? Se temea şi totuşi o dorea, apariţia, ba
chiar o aştepta. Numai după ce agitarea-i febrilă se mai potoli putu
să-şi stăpânească iar gândurile.
Planul lui de viaţă îl cunoaştem. Oricât se gândea la el, găsea
o lacună peste care nu putea trece, – o lacună atât de largă, încât nu
putea privi decât cu nehotărâre dincolo. Dacă în cele din urmă ar fi
devenit nu numai soldat, ci şi comandant, spre ce scop avea să-şi
îndrepte năzuinţele? Se gândise, fireşte, la o răscoală; dar toate
răscoalele de până atunci au luat acelaşi curs; şi ca să câştigi
oameni pentru aceasta, a fost întotdeauna nevoie de două lucruri:
mai întâi o cauză sau un pretext, ca să aduni partizani, al doilea: un
scop anumit sau o ţintă practică oarecare. Îndeobşte luptă bine
acela care are un motiv să răzbune o nedreptate, dar şi mai bine
luptă acela care, în afară de răzbunare, mai are în vedere şi un
succes glorios.
Ca să aibă răspuns la întrebarea, dacă era de ajuns cauza
existentă sau scopul propus, pentru a justifica o răscoală, Ben Hur
trebuia mai întâi să fie lămurit despre partizanii pe care ar fi putut
să conteze în momentul hotărâtor. Fireşte că aceştia aveau să fie
conaţionalii lui. Plângerile Israelului erau ale fiecărui fiu al lui
Avraam, şi fiecare din ele privea o cauză sfântă, destul ca să aţâţe
însufleţirea poporului.
Da, motivul era, cu siguranţă; dar care să fie ţinta?
Nenumărate au fost ceasurile şi zilele în care contemplase
această parte a planului său; dar ajungea mereu la acelaşi rezultat:
o imagine nelămurită, a unei libertăţi naţionale. Era oare de ajuns?
Nu putea să zică: nu, căci cu acest chip şi-ar fi înmormântat el
singur toate speranţele lui. Nu putea să dobândească nici siguranţa
231