cartea a doua

vorbească şi să vadă toată arena. Ca să şadă comod, li se aduseră
perne şi scaune. Femeile erau: Iras şi Estera.
După ce se aşezară cu toţii, Estera se uită prin circ, şi, mai
temătoare, îşi strânse vălul peste faţă. Cealaltă, egipteanca, nu fu
jenată deloc de privirile ce se îndreptau spre ea: îşi lăsă vălul pe
umeri şi se uita foarte calmă prin mulţime.
Servitorii aduseră o frânghie unsă cu cretă şi o legară de-a
curmezişul arenei, de la un capăt la altul. În acelaşi timp intrară
prin Poarta Pompea şase bărbaţi, aşezându-se drepţi, în faţa porţii
opuse. Din toate părţile izbucniră urale:
— Iată-i! Iată-i!
Verdele se aşeză după numărul patru, la dreapta era
atenianul.
— Şi Messala? Da, el este numărul doi!
— Corintianul? Îl vedeţi acolo, este albul!
Ben Hur trecu pe partea cealaltă. Era numărul unu, numărul
unu din stânga.
Însoţitorii purtau tunici de aceeaşi culoare ca şi concurenţii,
şi erau repartizaţi după numărul lor.
— Cunoşti pe Messala? întrebă egipteanca pe Estera.
— Nu-l cunosc, răspunse evreica înfiorată la gândul că
romanul era duşmanul lui Ben Hur.
— Este frumos ca un Apollo!
Egiptencei îi străluceau ochii, iar evantaiul cu nestemate se
mişca repede în mâinile ei. Estera o privi mirată: putea romanul să
fie mai frumos decât Ben Hur?
Auzi pe Ilderim spunându-i tatălui ei:
— El este la stânga Porţii Pompea. Şi înţelegând că era vorba
de Ben Hur, întoarse privirea într-acolo.
Strânse vălul mai bine peste faţă şi murmură o rugăciune.
Apăru Sambalat în faţa lor.
— Vin chiar acum din Carceres, grăi el, înclinându-se
înaintea lui Ilderim, care îşi smulgea firele de barbă de nerăbdare.
Caii sunt de o constituţie perfectă.
— Dacă ar fi să fie învinşi, aş dori să nu fie de Messala, zise
Ilderim.
Întorcându-se către Ilderim, Sambalat scoase o tăbliţă:
304