cartea a doua

Cu toţii rămaseră uluiţi de îndrăzneala evreului.
— Spuneţi-mi repede, căci am treabă, sunt aşteptat,
— Două contra unu! strigară deodată mai multe voci.
— Cum, numai două contra unu? întrebă, cu mirare,
furnizorul. Când omul vostm e roman!
— Fie trei!
— Trei, numai trei? Când omul meu nu este decât un câine
de evreu! Daţi-mi patru!
— Bine, fie şi patru, răspunse un tânăr, cu tonul batjocoritor.
— Aţi fi putut să-mi daţi şi cinci, reluă Sambalat, neluând în
seamă batjocorirea.
Se făcu câteva clipe de tăcere.
— Ei, hotărâţi-vă! Consulul, stăpânul vostru şi al meu, mă
aşteaptă...
Tăcerea adunării începu să fie apăsătoare.
— În cinstea Romei! Daţi şi cinci!
— Dacă-i vorba de cinstea Romei – hai, fie şi cinci! se auzi o
voce.
Răsunară aplauze, se produse mişcare şi Messala se apropie.
— În cinstea Romei, fie şi cinci! strigă şi el.
Surâzând, Sambalat se pregăti să scrie.
— Dacă ar fi ca mâine să moară împăratul, Roma n-ar fi să
rămână orfană, căci tot se mai găseşte un curajos care să-i ia locul,
în virtutea acestui curaj, Messala, dă şase!
Aplauzele răsunară din nou.
— Fie şi şase, strigă Messala, atâta-i deosebirea între un
roman şi un evreu! Şi acum, suma, repede! Se poate să te cheme
consulul, şi eu să rămân în suspensie...
Urmară râsete batjocoritoare, primite cu nepăsare de Sambalat,
care scrise pe tăbliţă arătând-o lui Messala.
— Citeşte, să auzim şi noi, strigară cu toţii.
Şi Messala citi:
— Alergări cu rămăşag. Messala, din Roma, pune rămăşag
cu Sambalat, tot din Roma, că el va învinge pe Ben Hur, evreul.
Suma rămăşagului, douăzeci de talanţi. Miza lui Sambalat: şase
297