cartea a doua

se poate de liniştit:
— Ca să-ţi fac o bucurie, fiică a Egiptului, iată: îţi mărturisesc
că m-ai învins. Sunt în mâinile tale! Şi n-aştept nicio cruţare
din partea ta. Aş putea să te omor; dar tu eşti o femeie! Aş putea să
mă ascund în deşerturi, căci, oricât de buni vânători ar fi zbirii
Romei, deşertul îşi are ascunzătorile lui aşa de bune! Dar, în
durerea în care m-a prăvălit această uşurinţă a mea, îmi vei ierta
curiozitatea de a şti: de unde ai aflat tu toate tainele acestea? Cine
ţi le-a povestit?
Pe faţa egiptencei trecu o umbră de duioşie.
— În ţara noastră, Ben Hur, sunt ghicitori şi ghicitoare care
destăinuiesc cele mai adânci taine din viaţă. Nimeni nu cunoaşte
puterea lor. Prin ce minune ajung ei să cunoască cele mai ascunse
taine ale noastre? Şi de unde le află? Mister! O vrajă neînţeleasă,
de nimeni dezlegată. Închipuieşte-ţi că eu aş fi una din aceste
ghicitoare.
— Nu sunt mulţumit cu răspunsul, răspunse Ben Hur. Eu
vreau să dezleg vraja. Poate că voi muri, Iras...
— Ei bine, într-o noapte din pustiu, o noapte întunecoasă,
liniştită, eu şedeam singură în cortul meu ascultând un şuierat de
pasăre ce venea de departe. Alături era cortul tatălui meu, care avea
la el pe şeicul Ilderim. Un perete subţire ne despărţea. Deodată,
auzul îmi fu izbit de rostirea numelui tău: „Ah, Ben Hur! Ben Hur
este un erou!” strigase Ilderim. Şi ei vorbiră despre unele din
faptele tale.
— Unele?
— Da, zise ea zâmbind, căci pe altele le-am aflat de la...
— De la cine?
— Însuşi Ben Hur!
— De la nimeni altul?
— Nimeni!
El răsuflă uşurat.
— Îţi mulţumesc! Şi acum, să nu faci pe Sejanus s-aştepte
prea mult. Pustiul este aici, la spatele meu, şi eu sunt un bun
călăreţ! Încă o dată, o, egipteanco, pace ţie!
Ben Hur îşi acoperi capul cu şalul alb, pe care-l purta pe braţ,
şi vru să plece. Ea, involuntar, îl opri şi-i întinse mâna:
396