cartea a doua

de ruşine! Îşi reaminti vorbele tatălui ei: „Numai de n-ar fi iubirea
ta zadarnică! Aş putea să păstrez tot ce am. Averea e o mare
putere!”
Stelele se iviră pe cer şi luminară cu strălucirea lor întinderea
oraşului şi dealurile întunecate dimprejurul lui. După ce Estera
sorbi din ochi această privelişte, se întoarse, mai liniştită, lângă
tatăl ei. Îngrijirea şi mângâierea lui vor fi de acum scopul vieţii
sale!
376
CAPITOLUL II
Peste o oră, după masă, Simonide şi Estera primiră în sala
cea mare a palatului pe Baltazar. Dar abia se aşezară la o convorbire
cordială, când fură surprinşi de apariţia lui Ben Hur, care
venea însoţit de Iras.
Tânărul evreu salută cu bucurie pe cei doi bătrâni şi rămase
ca înmărmurit în faţa Esterei. Arareori se întâmplă, în viaţa intimă
a unui om, ca inima lui să poată cuprinde deodată două afecţiuni.
Ben Hur iubea pe Iras cu patima amorului tineresc, dar, în adâncul
sufletului său, nu era mulţumit de această pasiune. Nu ştia de ce
oare! Dar parcă sub puterea acestei iubiri, s-ar fi înstrăinat de
trecut, de familia lui.
Înaintea tinerei evreice însă, parcă se regăsea deodată
întregit, întărit sufleteşte. Fu cuprins de o mare bucurie contemplând
frumuseţea ei înfloritoare. Crescuse şi se făcuse mai voinică.
Se apropie de ea şi-i întinse mâna:
— Pace ţie, dulce Estera; pace ţie, Simonide! părinte bun,
care ai fost bun şi pentru un orfan ca mine!
Estera îl asculta cu ochii în pământ. Simonide îi răspunse:
— Fii binevenit în casa părinţilor tăi, Ben Hur! Şezi şi,
povesteşte-ne călătoriile tale şi despre minunatul Nazarinean, pe
care îl venerăm cu toţii. Şezi aici, între noi, ca să te auzim cu toţii.
Estera îl pofti pe un scaun, pe care îl aşeză în mijlocul
cercului.
— Îţi mulţumesc, Estera, zise el prietenos.
Şezu şi, după câteva minute de tăcere, Ben Hur oftă adânc: