cartea a doua

sfârşitul slujbei şi începutul gustării de rigoare, după un post de
ziua întreagă.
Ben Hur trecea prin poarta de nord; înaintea lui Ierusalimul
se întindea în toată splendoarea lui, luminat de mii de lumânări, în
sărbătoare, pentru închinarea Domnului.
392
CAPITOLUL VI
În faţa Muntelui Sfânt, de unde plecaseră, acum treizeci de
ani, cei trei magi spre Betleem, el se opri. Lăsă calul în grija
arabului care-l însoţea, şi el intră în casa lui părintească. Întrebă de
Malluch şi trimise după Simonide şi după Baltazar. Fu informat că
cei dintâi se duseseră în oraş, la serbări, iar egipteanul se simţea
foarte slab şi deprimat cu totul.
Ben Hur trimise să fie vestit de sosirea lui și-l rugă să-l
primească pentru câteva minute.
După ce servitorul se depărtă din cameră, perdelele uşii se
deschiseră, fără zgomot. Şi în pervaz se ivi Iras.
În agitaţiile zilelor din urmă, Ben Hur nu se mai gândise la
frumoasa egipteancă. Şi dacă uneori îi trecea în fugă prin minte,
era ca o amintire dulce, ca o presimţire plăcută de fericire, pe care
o nădăjduia. Acum însă, când o revăzu, simţi din nou farmecul
dragostei ce-l stăpânise în ultimul timp al şederii lor împreună. Cu
braţele deschise, el se apropie de ea... Dar, deodată, rămase uimit!
Aşa schimbare neaşteptată observă în ea! Până acum, ea fusese
amabilă, seducătoare faţă de el; acum însă, niciun străin n-ar fi
putut fi întâmpinat cu mai multă răceală! O clipă, ei se priviră
tăcuţi: dânsa cu buzele strânse, cu frumoşii-i ochi reci şi
cercetători; el, vădit deprimat. Ea rupse tăcerea:
— Vii tocmai la timp, Ben Hur, îi zise cu un accent tăios în
voce. Ţineam să-ţi mulţumesc pentru ospitalitatea ta, căci poimâine
n-aş mai fi avut prilejul...
Ben Hur se înclină, fără să zică ceva.
— Am auzit de un obicei al jucătorilor de zaruri, urmă ea.
După ce jocul s-a sfârşit, ei îşi strâng tăbliţele, îşi fac socoteala,
oferă zeilor o băutură şi încoronează pe învingător. Noi încă am