cartea a doua

Apoi se întoarse spre Ben Hur.
— Şi ţie, fiul lui Arrius, îţi doresc succes. Acum nimic nu
poate să împiedice întâlnirea ta cu Messala. Sunt făcute toate
pregătirile. Am asigurarea din partea conducătorului jocurilor.
— Îţi mulţumesc, Malluch, răspunse Ben Hur.
Malluch mai zise:
— Culoarea ta este albă, a lui Messala roşie ca focul şi
galbenă. Impresia lor e de ghicit. Copiii de pe stradă vând, de pe
acum, panglici albe. Mâine toţi arabii şi evreii le vor purta la braţ.
În circ vei vedea că albul e răspândit mai mult prin galerii.
— În galerii poate, dar nu în tribune...
— Nu, acolo va domina roşul şi galbenul. Dar dacă noi vom
învinge, – Malluch nu-şi putu opri un zâmbet de mulţumire –, dacă
vom ieşi biruitori, înalţii domni vor tremura! Fireşte, deocamdată
ei pun rămăşaguri: doi, trei, cinci contra unu. Dispreţul lor pentru
ce nu-i roman e mare – şi Messala e un roman!
Încetinind glasul adăugă:
— Nu-i stă bine unui evreu în loc de frunte, la o astfel de
adunare, – se plăteşte scump, şi rişti banii –, dar, între noi fie zis,
eu totuşi voi avea un prieten care va să şadă chiar alături de consul.
El va primi rămăşaguri de trei, ori cinci, chiar până la zece, contra
unu – va fi aşa de nebun. Eu i-am dat informaţii în privinţa aceasta
şi şase mii în cec...
— Dragă Malluch, zise Ben Hur, un roman nu pune rămăşag
decât pe moneda lui. Dacă îl întâlneşti pe prietenul tău, dă-i câţiva
sesterţi, câţi vei crede tu de cuviinţă. Şi ascultă, Malluch, şi spune-i
mai ales, să pună rămăşag pe caii lui Ilderim, contra lui Messala.
Malluch se gândi o clipă.
— Asta va avea ca urmare că toată lumea se va gândi la
cearta ta cu Messala.
— Chiar asta e ce doresc.
— Înţeleg, înţeleg.
— Da, Malluch, îmi vei face un mare serviciu. Vei ajuta
interesul public al curselor, la care rivalizăm eu cu Messala.
— Se va face, fu răspunsul hotărât.
— Este o arvună de preţ cuvântul acesta. Voi triumfa, cu atât
mai bine!
291