cartea a doua

era bogat, atât în bani cât şi în servitori, cămile, cai şi turme de tot
felul, avea o deosebită predilecţie pentru pompă şi fast, care nu
numai că-i ridica vaza în ochii străinilor, dar îi mulţumea şi
propria-i mândrie şi-i înlesnea o viaţă comodă. În dumbrava
palmierilor avea un respectabil sat de corturi; erau trei corturi mari,
unul pentru el însuşi, unul pentru oaspeţi şi unul pentru soţia lui
favorită şi servitoarele ei, apoi şase sau opt corturi mai mici pentru
servitorii şi însoţitorii lui din trib, din care îşi formase o gardă
personală; erau tot oameni puternici şi de curaj încercat, care ştiau
bine să umble cu arcul, suliţa şi cu caii.
Desigur că proprietatea lui din dumbravă nu era primejduită
în niciun fel; dar fiindcă nu e prudent niciodată să laşi să slăbească
legăturile ordinii, el îşi ţinea în interiorul satului de corturi vacile,
cămilele, caprele şi altele ce ar fi putut tenta vreun leu sau tâlharii.
Ilderim respecta toate obiceiurile poporului său, fără
excepţie. De aceea viaţa lui în dumbravă era numai continuarea
aceleia din pustiu; mai mult, era realizarea fidelă a obiceiurilor
patriarhale din vechime, adevărata viaţă păstorească a vechiului
Israel.
În dimineaţa aceea, când caravana sosise la dumbravă, zise,
oprindu-şi calul şi înfigând o suliţă în pământ: „Aici să ridicaţi
cortul; cu intrarea spre sud; lacul de colo să vină înainte; astfel vom
putea odihni la apusul soarelui printre aceşti copii ai pustiului”.
Cu vorbele din urmă se îndreptă spre un grup de trei palmieri
mari și-l mângâie pe unul cum ar fi mângâiat coama calului sau
obrazul copilului său.
Cine afară de şeic ar fi putut să aibă dreptul de a opri
caravana sau de a spune despre un cort: aici va fi ridicat? Acum
suliţa fu scoasă din pământ şi în deschizătura ce lăsă în pajişte fu
înfipt primul stâlp de sprijin al cortului. Tot astfel apoi se înfipseră
alţi opt în pământ, cu totul trei rânduri câte trei stâlpi. La o
chemare, veniră femeile şi copiii şi scoaseră pânzele de cort din
pachetele ce duceau cămilele. Cine altul dacă nu femeile, aveau să
facă acest lucru? Oare nu ele fuseseră cele care ţesuseră pânzele
din păr de capră şi le cususeră deolaltă alcătuind acoperişul ce din
depărtare pare negru? Şi cu câte glume, râsete vesele, trecea
întreaga suită de la un stâlp la altul, legând strâns funiile. Şi când
208