cartea a doua

cămintea lor avea aceeaşi tăietură, însă culori diferite. Cei mai
mulţi erau în vârstă înaintată; bărbi lungi le acopereau pieptul;
atitudinea lor era severă, demnă, patriarhală.
Era o şedinţă a Marelui Consiliu.
Omul care stătea înaintea trepiedului, în locul ce s-ar fi putut
numi capul divanului, era evident preşedintele adunării. De-a
dreapta, de-a stânga şi înaintea lui stăteau ceilalţi sfetnici. Apariţia
lui trebuia să atragă atenţia oricui. Corpul lui, care de la natură se
vedea a fi fost înalt şi puternic, acum era gârbov şi uscat de părea
un schelet; o haină albă îi atârna în cute largi de pe umeri. Mâinile,
acoperite de jumătate de mânici de mătase cu dungi roşii şi albe, le
ţinea încrucişate pe genunchi. Când vorbea ridica uneori puţin
mâna dreaptă şi întindea degetul arătător tremurând; părea
incapabil să facă o altă mişcare. Capul însă dovedea încă voiciunea
inteligenţei. Era chel şi numai puţini peri albi îl împresurau.
Tâmplele îi erau scobite, ca nişte peşteri din care ieşea fruntea
boltită neregulat; ochii-i erau obosiţi şi tulburi; nasul turtit; partea
din jos a feţei era acoperită de o barbă lungă, stufoasă, care-i dădea
un aspect venerabil.
Acesta era Hillel, babilonianul. Şirul profeţilor se stinsese de
mult în Israel; în locul lor se ivi o ceată de învăţaţi, pe care îi
întrecea pe toţi un bărbat, cu ştiinţa lui: Hillel, un profet în toate,
afară de iluminarea interioară. La vârsta de o sută patru ani era încă
preşedinte al înaltului consiliu. Pe masa dinaintea lui era desfăcut
un sul de pergament scris cu literă ebraică. Îndărătul lui stătea un
băiat în haină bogată, aşteptând.
Discuţia fusese vie; în momentul acesta părea a se fi ajuns la
o hotărâre. Cu toţii stau liniştiţi. Hillel, fără a se mişca, chemă
băiatul. Acesta se apropie respectuos.
- Du-te şi vesteşte regelui că suntem gata să-i dăm răspuns.
Băiatul se depărtă în grabă.
Peste puţin, intrară doi soldaţi şi se postară de-a dreapta şi
de-a stânga uşii. După ei veni încet un personaj remarcabil ca
aparenţă: un bătrân în haină de purpură; în jurul corpului avea o
cingătoare de aur maleabil; încălţămintea-i scânteia de pietre
preţioase; pe cap purta o diademă în filigran. Din cingătoare, în loc
de sigiliu îi atârna un pumnal. Şchiopăta, mergând, şi se sprijinea
52