cartea a doua

— Ce s-a întâmplat cu ea?
Ben Hur strânse pumnii şi respira greu.
— Nu ştiu, am văzut cum au târât-o afară – atâta ştiu. Au
alungat orice vieţuitoare din casă, chiar şi vitele, şi au pecetluit
porţile. Era hotărât ca ea să nu se mai poată întoarce. Eu nu mă rog
decât pentru ea. O, numai un cuvânt! Cel puţin, ea era nevinovată.
Eu pot să iert – dar scuză, nobile tribun! – un sclav ca mine n-ar
trebui să vorbească despre iertare sau răzbunare. Eu sunt legat pe
viaţă de lopeţi.
Arrius îl ascultă cu atenţie. Îşi reamintea toate experienţele
pe care le făcuse cu sclavii. Dacă acesta se prefăcea, prefăcătoria
era perfectă; dacă însă era sincer, nu se mai putea îndoi de
nevinovăţia evreului. Dar, dacă era nevinovat, ce era această furie
oarbă, de-a se nimici o familie întreagă, ca să se răzbune un
accident? Gândul acesta îl cutremură.
Tribunul putea să fie inexorabil; profesiunea lui îi cerea
asprime. Dar ştia să fie şi drept; îi ajungea să constate o nedreptate,
ca după putinţă să o repare. Mai pe urmă, oamenii de sub
conducerea lui, de pe corabie, nu-i ziceau altfel decât: bunul tiran.
În cazul acesta, se putea ca tribunul să aibă şi alte motive de
a lua partea tânărului evreu. Poate că îl cunoştea pe procurator, şi
n-avea motive să ţină la el. Poate că l-a cunoscut şi pe Hur tatăl.
O hotărâre, tribunul nu putea să ia. Puterea lui era mare; pe
corabia lui era stăpân absolut. Impresiile îl predispuneau favorabil
pentru tânărul evreu. Dar, îşi zicea că n-avea nicio grabă, sau avea
una: ca să ajungă cât mai curând la Cythera; nu se putea lipsi, deci,
de cel mai bun vâslaş. Voia apoi, să afle mai mult, voia să dobândească
cel puţin siguranţa că acest tânăr era cu adevărat un prinţ
Ben Hur. De obicei, sclavii sunt mincinoşi.
— Bine, zise tare; întoarce-te la locul tău.
Ben Hur se înclină; se mai uită o dată la faţa poruncitorului,
dar nu văzu nimic ce să-i dea vreo speranţă. Se întoarse încet spre
plecare, mai privi o dată îndărăt şi zise:
— Dacă-ţi vei mai aduce aminte de mine, tribune, să nu uiţi
că eu am venit numai ca să te rog să-mi dai vreo veste despre
rudele mele, despre mama şi sora mea.
Îşi urmă drumul. Arrius îl urmărea cu priviri de admiraţie.
117