cartea a doua

pentru înfrumuseţarea acoperişului casei. La parapetul ordonat de
Moise, se putea dovedi arta olarului; mai târziu s-au ridicat
deasupra turnuleţe de formă simplă sau fantastică; şi mai târziu
apoi, obişnuiau regii şi prinţii să-şi împodobească acoperişurile
palatelor cu chioşcuri de marmură şi aur. În grădinile suspendate
ale Babilonului şi-a găsit această idee dezvoltarea cea mai înaltă.
Tânărul, pe care vrem să-l urmăm pe acoperiş, se îndreptă
încet spre un turn ce se ridica la colţul de nord-vest al palatului.
Dacă ar fi fost un străin, desigur că ar fi privit, pe cât ierta
întunericul, clădirea joasă care sta înaintea lui ca o masă întunecoasă,
cu grilajele, pilaştri şi o cupolă. Printr-o perdea pe jumătate
ridicată, intră în interior; acesta era cu totul în întuneric; de toate
patru părţile se găseau însă deschizături arcuite, prin care se puteau
vedea stelele. Lângă una din aceste deschizături stătea pe un divan,
rezemată, o figură femeiască, ce nu se observa decât mulţumită
hainei sale albe, în falduri largi. Când auzi paşii lui, lăsă să-i scape
din mână evantaiul, ale cărui pietre scumpe sclipeau ca stelele. În
acelaşi timp se ridică, exclamând:
— Judah! fiul meu.
— Eu sunt, mamă, răspunse el şi grăbi spre dânsa.
Îngenunche alături de ea, iar dânsa îl cuprinse cu braţele, îl
sărută şi îl strânse la piept.
78
CAPITOLUL IV
Mama se lăsă iar comod pe divan, pe când fiul îşi sprijinea
capul în poalele ei. Ea privea, prin deschizătură, la dungile
albastre-închis de la apus, care desenau şirul munţilor, sau privea la
firmamentul presărat cu stele. Oraşul era cufundat în tăcere adâncă;
numai vântul adia prin copaci.
— Amrah mi-a spus că ţi s-a întâmplat ceva, zise ea mângâ-
indu-i obrajii. Când Judah al meu era copil încă, tăceam când îl
vedeam agitat de lucruri fără însemnătate. Acum însă e bărbat; nu
trebuie să uite – vocea ei luă o expresie blândă – că va veni o zi
când va trebui să fie eroul meu.
Ea vorbea în limba ce ajunsese aproape necunoscută în ţară