cartea a doua

— S-ar crede, zise apoi, că cel mai bogat negustor din
Antiohia ar trebui să locuiască într-o casă potrivit cu averea lui.
Dar, dacă vrei să-l întâlneşti ziua, urmează râul până la podul
acela; jos se află locuinţa lui într-o clădire asemenea unei cripte în
zid. Înaintea intrării este un debarcader mare; acesta e întotdeauna
încărcat cu mărfuri, dintre care parte sosite de curând, parte
aşteptându-şi transportul. Flota, ce ancorează acolo, e a lui.
— Îţi mulţumesc.
— Pacea părinţilor noştri să fie cu tine.
— Şi cu tine.
Se despărţiră.
Încărcaţi cu bagajele lui Ben Hur, doi hamali primiră, pe
şantier, ordinele lui.
— La citadelă, zise el.
Aceasta părea să însemne că era un personaj militar.
Două străzi largi împărţeau, încrucişându-se, oraşul în
cartiere. La capătul uneia, care mergea de la nord la sud, era o
clădire mare, ciudată, zisă Nymphaeum. Când hamalii ajunseră
acolo şi se întoarseră spre sud, Ben Hur, cu toate că venea de la
Roma, rămase uimit de splendoarea acestei căi. De-a dreapta şi
de-a stânga se ridicau palate şi printre ele se întindeau la depărtări
mari şiruri îndoite de stâlpi de marmură, lăsând despărţite
drumurile pentru oameni, pentru vite şi care. Toată strada era
umbrită, şi fântâni ţâşnitoare răspândeau o răcoare plăcută.
Ben Hur nu era în dispoziţia de a se bucura de spectacolul ce
i se oferea. Povestirea despre Simonide îl urmărea. Ajuns la
Omphalus, un monument admirabil, cu patru arcuri largi, clădit de
Epiphanes, al optulea dintre Seleucizi, pentru el însuşi, îşi schimbă
dintr-odată hotărârea.
— Nu mă voi duce în astă seară la citadelă, le zise hamalilor.
Conduceţi-mă la hanul cel mai apropiat de podul pe drumul la
Seleucia.
Ei se întoarseră şi în curând îl conduseră la un han mare, deşi
simplu, la o aruncătură de podul sub care locuia Simonide. Peste
noapte odihni pe acoperişul hanului. În sinea lui se gândea: Acum
voi afla, în sfârşit, ceva despre patrie, despre mama, despre draga
mica Tirzah. Dacă mai trăiesc, le voi găsi.
143