Umberto Eco – Numele trandafirului

despre jocurile de cuvinte ca despre nişte instrumente care să
scoată mai bine la iveală adevărul, şi că de aceea rîsul nu trebuie
să fie socotit un lucru rău dacă putea să ducă mai departe
adevărul. Jorge a remarcat că, atît cît îşi amintea el, Aristotel
vorbise despre lucrurile acestea în cartea despre Poetică şi în
legătură cu metaforele. Că era vorba, deci, despre două
împrejurări nefericite, prima pentru că tratatul de Poetică, rămas
necunoscut lumii creştine de atîta vreme şi poate din vrerea lui
Dumnezeu, a ajuns pînă la noi prin maurii necredincioşi...
— Dar a fost tradus în latină de un prieten al angelicului doctor
din Aquino, a spus Guglielmo.
— E ceea ce i-am spus şi eu, s-a repezit Bencio, încurajat
numaidecît. Eu citesc anevoie în greceşte şi am putut să mă
apropii de cartea aceea mare tocmai cu ajutorul traducerii lui
Guglielmo din Moerbeke. Da, asta i-am spus eu. Dar Jorge a
adăugat că al doilea motiv de nelinişte este că aici stagiritul
vorbea de poezie, care e doctrină neînsemnată şi că trăieşte din
figmenta. Dar Venanzio a spus că şi psalmii sînt făcuţi din poezie
şi că se folosesc de metafore ca să transmită adevărul, în vreme
ce operele poeţilor păgîni folosesc metaforele ca să transmită
minciuna şi urmăresc doar simpla desfătare, lucru care tare m-a
supărat...
— De ce?
ţ — Pentru că eu mă ocup de retorică şi citesc mulţi poeţi Păgîni,
şi ştiu... sau mai bine zis cred că prin cuvîntul lor s-au transmis
şi adevăruri naturaliter creştine... în sfîrşit, ajunşi * a acel punct,
dacă-mi aduc bine aminte, Venanzio a vorbit
esPre alte cărţi şi Jorge s-a supărat foarte rău.
— Ce cărţi?' Bencio a pregetat:
115
— Nu-mi amintesc. Ce însemnătate are despre ce fel de cărţi s-a
vorbit?
— Are mare însemnătate, pentru că noi căutăm aici să înţelegem
ce s-a întîmplat între nişte oameni care trăiesc între cărţi, cu
cărţi, prin cărţi şi deci şi cuvintele lor despre cărţi sînt însemnate.
— E adevărat, a spus Bencio, zîmbind pentru prima oară şi
luminîndu-se parcă la faţă. Noi trăim pentru cărţi. Plăcută
misiune în lumea aceasta stăpînită de dezordine şi de decădere.
Poate că atunci veţi înţelege ce s-a petrecut în ziua aceea.
Venanzio, care ştie... care ştia foarte bine greceşte, a spus că
Aristotel închinase anume rîsului cea de a doua carte a Poeticii,
iar Guglielmo din Moerbeke nu a avut-o niciodată în mînă. Atunci