Umberto Eco – Numele trandafirului

— înţeleptul şi preacuratul Silvestru al II-lea a dat în dar, cu
secole în urmă, o sferă armilară, foarte preţioasă, pentru un
manuscris cred de Statius, sau de Lucanus, a spus Guglielmo.
Apoi a adăugat, cu prudenţă: Dar era vorba de o sferă armilară,
nu de propria lui virtute.
Bencio a admis că entuziasmul său îl făcuse să sară peste cal şi a
reluat povestirea. Cu o noapte înainte ca Adelmo să fi murit, el îi
urmărise pe cei doi, împins de curiozitate. Şi îi văzuse, după
completa, îndreptîndu-se amîndoi spre dormitor. Aşteptase vreme
îndelungată, ţinînd întredeschisă uşa chiliei sale, nu departe de a
lor, şi-l văzuse foarte bine pe Adelmo strecurîndu-se, cînd liniştea
se lăsase peste somnul călugărilor, în chilia lui Berengario. Mai
veghease şi după asta, fără să poată dormi, pînă cînd auzise uşa
lui Berengario cum se deschide şi pe Adelmo cum fugea de-acolo,
în mare grabă aproape, cu prietenul după el care încerca să-l mai
ţină. Berengario se ţinuse după el în vreme ce Adelmo cobora la
catul de jos. Bencio îi urmărise cu grijă şi la cotitura catului de
jos îl văzuse pe Berengario, aproape tremurînd, vîrît într-un colţ
şi uitîndu-se ţintă la uşa chiliei lui Jorge. Bencio bănuise că
Adelmo căzuse la picioarele bătrînului confrate pentru a i se
spovedi de păcatul său. Şi Berengario tremura, ştiind că secretul
său era descoperit, chiar şi sub sigiliul sfîntului jurămînt.
Apoi Adelmo ieşise ; palid la faţă, îl îndepărtase de la sine pe
Berengario care încerca să-i vorbească şi o pornise în grabă
140
j afară din dormitor, învîrtindu-se prin jurul absidei bisericii şi
intrînd în cor prin portalul de miazănoapte (care noaptea rămînea
mereu deschis). Poate că voia să se roage. Berengario îl urmase,
dar fără să intre în biserică, şi se agita printre mormintele din
cimitir frîngîndu-şi mîinile.
Bencio nu ştia ce să facă atunci cînd şi-a dat seama că o a patra
persoană se mişca prin preajma lor. Şi ea îi urmase pe cei doi şi,
desigur, nu-şi dăduse seama de prezenţa lui Bencio, tupilat pe
după trunchiul unui stejar răsărit la marginea cimitirului. Era
Venanzio. Cînd l-a văzut, Berengario s-a ascuns printre morminte
şi Venanzio a intrat şi el în cor. Atunci Bencio, temîndu-se să nu
fie descoperit, se întorsese la dormitor. A doua zi dimineaţa
cadavrul lui Adelmo a fost găsit la picioarele povîrnişului. Şi
altceva Bencio nu ştia.
Se apropia de-acum ora mesei. Bencio ne-a părăsit şi maestrul
meu nu l-a mai întrebat altceva. Noi am rămas pentru puţin timp
în spatele băilor, apoi ne-am plimbat cîteva minute în grădină,