Umberto Eco – Numele trandafirului

— Dacă o spun, îmi împlinesc misiunea, care era de a da la lveală
opiniile teologilor imperiali. Dar dac-o spun, misiunea
345
mea eşuează, pentru că eu ar fi trebuit să înlesnesc o a doua
întîlnire, la Avignon, şi nu cred că Ioan o să primească să mâ duc
eu la ei şi să spun toate acestea.
— Şi atunci ?
— Atunci sînt prins între două forţe potrivnice, ca un asin care
nu ştie din care din cei doi saci cu fîn să mănînce. Asta fiindcă
timpurile nu s-au copt. Marsilio visează fără rost o schimbare
care nu este cu putinţă, acum, şi Ludovic nu este mai bun decît
cei dinaintea lui, deşi deocamdată rămîne singurul bastion
împotriva mizerabilului de Ioan. Poate că va trebui să vorbesc, cel
puţin dacă oamenii aceştia nu vor sfîrsi prin a se omorî unul pe
altul. în orice caz, să scrii, Adso, ca să rămînă urmă de ceea ce se
întîmplă astăzi.
— Şi Michele ?
— Mă tem că-şi pierde timpul. Cardinalul ştie că papa nu caută o
mediere, Bernardo Gui ştie că va trebui să zădărnicească
întîlnirea; şi Michele ştie că se va duce la Avignon în orice caz,
pentru că nu vrea ca ordinul să rupă orice legătură cu papa. Şi îşi
va pune viaţa în pericol.
In vreme ce vorbeam aşa - şi într-adevăr nu ştiu cum de ne
puteam auzi unul pe altul - disputa ajunsese la culme. Săriseră
să facă ordine arcaşii, la un semn al lui Bernardo Gui, ca să nu
lase cele două grupuri să se încaiere cu totul. Dar, precum
asediaţii şi asediatorii din ambele părţi ale zidurilor unei
fortăreţe, ei îşi aduceau ameninţări şi ocări de care amintesc aici
doar la întîmplare, fără să izbutesc să le atribui paternitatea şi să
le redau limpede, pentru că frazele nu au fost rostite pe rînd, cum
s-ar fi petrecut într-o ceartă de pe la noi de-acasă, ci în felul
mediteranean, una încălecînd-o pe cealaltă, ca valurile unei mări
mînioase.
— Evanghelia spune că Christos avea o pungă.
— Taci din gură cu punga asta a ta pe care o pictaţi pînă şi pe
crucifixuri! Ce spui atunci că Domnul Christos, cînd era la
Ierusalim, se întorcea în fiecare seară în Betania ?
— Şi dacă Domnul Christos vrea el să doarmă în Betania, cine
eşti tu să-i abaţi hotărîrea ?
— Nu, ţap bătrîn, Domnul Christos se întorcea în Betania pentru
că n-avea bani să-şi plătească găzduirea la Ierusalim.
— Ţap bătrîn eşti tu, Bonagrazia. Şi ce mînca Domnul Christos la