Umberto Eco – Numele trandafirului

putea vedea pe Dumnezeu în esenţa sa decît după împlinirea
judecăţii de pe urmă.
— Dar cui a spus asemenea lucruri ? a întrebat Michele zăpăcit.
— Pînă acum numai cîtorva din preajma sa, dar vorba s-a
răspîndit, se spune că se pregăteşte o intervenţie pe faţă, nu
imediat, poate peste cîţiva ani, se mai sfătuieşte cu teologii lui...
— Ah, ah, a rînjit Girolamo, mestecînd.
297
— Şi nu numai asta, pare că vrea să meargă şi mai departe, şi să
susţină că nici măcar infernul nu se va deschide pînă la acea zi...
Nici măcar pentru diavoli.
— Iisuse Christoase, ajută-ne! a exclamat Girolamo. Şi ce-o să
spunem atunci păcătoşilor, dacă nu putem să-i ameninţăm cu un
infern imediat, numaidecît după ce au murit ?
— Sîntem în mîinile unui nebun, a spus Ubertino. Dar nu înţeleg
de ce vrea să susţină asemenea lucruri ?
— Se risipeşte întreaga doctrină a indulgenţelor, s-a plîns
Girolamo, şi nici el nu le va mai putea vinde. De ce un preot care
a făptuit păcate animalice trebuie să plătească atîtea lire de aur,
ca să înlăture o pedeapsă atît de îndepărtată?
— Nu este atît de îndepărtată, a spus cu tărie Ubertino, timpul se
apropie.
— Asta o ştii tu, dragă frate, dar oamenii simpli n-o ştiu. Iată cum
stau lucrurile! a strigat Girolamo, care nu mai avea aerul că se
bucură de mîncarea lui. Ce idee nefericită trebuie să-i fi băgat în
cap călugării ăştia predicatori. Ah!... şi a scuturat din cap.
— Dar de ce ? a repetat Michele din Cesena.
— Nu cred că există vreun motiv, a spus Guglielmo. E o dovadă
pe care el şi-o acordă, un act de trufie. Vrea să fie într-adevăr
acela care hotărăşte pentru cer şi pentru pămînt. Ştiam că se
şopteau asemenea vorbe, îmi scrisese despre asta Guglielmo din
Occam. O să vedem pînă la urmă dacă va ieşi învingător papa sau
vor ieşi învingători teologii, întregul glas al Bisericii, înseşi
dorinţele poporului lui Dumnezeu, episcopii...
— Oh, în materie de doctrină el poate să-i îngenuncheze chiar şi
pe teologi, a spus cu tristeţe Michele.
— Nu-i chiar aşa, a răspuns Guglielmo. Trăim în timpuri în care
cunoscătorii lucrurilor dumnezeieşti nu se tem să proclame că
papa este un eretic. Cei care cunosc lucrurile dumnezeieşti sînt,
în felul lor, glasul lumii creştine. împotriva căreia nici chiar papa
nu se poate ridica.
— Mai rău, chiar şi mai rău, a şoptit Michele speriat. Pe de o