Umberto Eco – Numele trandafirului

ţi-ai dat seama.
— Aşa e, şi am rămas surprins. Oraşul în Italia e ceva cu totul
altfel decît prin părţile noastre... Nu este doar un loc în care să
trăieşti, ci este un loc în care se iau hotărîri, toţi se află mereu în
piaţă, contează mai mult magistraţii cetăţeni decît împăratul sau
papa. Sînt... ca tot atîtea regate...
— Şi regii sînt negustori. Şi armele lor sînt banii. Banii au o
funcţie, în Italia, deosebită de cea din ţara mea, sau din a ta.
Peste tot circulă banii, dar mare parte din viaţă este încă
controlată şi organizată de schimburile de bunuri, pui de găină
sau snopi de grîu, sau o seceră, sau un car, şi banii slujesc la
procurarea acestor bunuri. Ai văzut că în oraşele italiene, în
schimb, bunurile slujesc ca să se procure cu ele bani. Iar preoţii,
episcopii, ba chiar şi ordinele religioase trebuie să-şi facă
socotelile în bani. Şi de aceea, fireşte, revolta faţă de putere se
arată ca o îndemnare la sărăcie, şi se revoltă contra puterii cei
care sînt înlăturaţi de la relaţiile cu banii, şi orice îndemn la
sărăcie naşte atîta frămîntare şi atîtea dezbateri, şi întreg oraşul,
de la episcop pînă la magistrat, îl socoate drept duşman al său pe
cel care propovăduieşte sărăcia. Inchizitorii simt duhoarea
diavolului acolo unde cineva s-a răzvrătit împotriva duhorii
bălegarului diavolesc. s>i atunci vei înţelege, deci, la ce anume se
gîndeşte Aymaro.
129
O abaţie benedictină, în epoca de aur a ordinului, era un loc în
care păstorii mînau turmele de credincioşi. Aymaro vrea să se
întoarcă tradiţia. Numai că viaţa turmei s-a schimbat, şi abaţia se
poate întoarce la tradiţie (la gloria ei, la puterea ei ; de odinioară)
numai dacă primeşte noul obicei ale turmei, devenind alta. Şi
cum azi turma se domină aici nu cu armele şi cu strălucirea
ritualurilor, ci prin controlul banilor, Aymaro vrea ca tot, tot, tot
ce face abaţia, ba chiar şi biblioteca, să devină un mare atelier şi
să fabrice bani.
— Şi ce legătură are asta cu crimele, sau cu crima ?
— încă nu ştiu. Dar acum aş vrea să mă duc sus. Hai.
Călugării se apucaseră de treabă. In scriptorium domnea liniştea,
dar nu era liniştea aceea rodnică a sufletelor. Berengario, care
sosise ceva mai înaintea noastră, ne-a primit încurcat. Ceilalţi
călugări şi-au ridicat capul de la munca lor. j Ştiau că eram aici
ca să descoperim ceva în legătură cu Venanzio, iar direcţia
privirilor lor ne-a îndreptat atenţia asupra unui loc gol, sub o
fereastră care se deschidea înăuntru, în octogonul central.