Umberto Eco – Numele trandafirului

— Să nu-mi spui că nici măcar nu ai deschis-o.
— Da, am deschis-o înainte de a o ascunde, ca să fiu sigur că era
cu adevărat cea pe care o căutaţi voi. începea cu un manuscris
arab, apoi venea unul care era în siriană, cred, apoi era un text în
latină şi în sfîrşit unul în greceşte.
Mi-am amintit de prescurtările pe care le văzusem în catalog.
Primele două titluri erau notate cu ar. şi syr. Era cartea!
Dar Guglielmo nu avea răbdare.
— Deci l-ai atins şi n-ai murit. Asta înseamnă deci că nu mori
dacă-l atingi. Şi despre textul grecesc ce poţi să-mi spui ?
— Foarte puţin, doar ca să înţelegi că nu avea titlu, începea ca şi
cum ar fi lipsit din el o parte.
— Liber acephalus, a şoptit Guglielmo.
— Am încercat să citesc prima pagină, dar adevărul e că ştiu
greceşte foarte puţin, aş fi avut nevoie să pierd mult timp. Şi, în
sfîrşit, m-a făcut curios o altă trăsătură a cărţii, mai ales a foilor
în greceşte. Nu le-am răsfoit cu totul pentru că n-am izbutit. Foile
erau, cum să spun, lipite de umezeală, nu se desfăceau prea bine
una de alta. Şi asta pentru că
438
439
pergamentul era ciudat... mai moale decît alte pergamente, felul
cum prima pagină era roasă, aproape se fărîmiţa, era... în sfîrşit,
ciudat.
— Ciudat, vorba pe care a folosit-o şi Severino, a spus Guglielmo.
— Pergamentul nu părea pergament... Părea pînză, dar era
delicată..., adăugă Bencio.
— Hîrtie de in, sau pergamin de pînză, a spus Guglielmo. N-ai
mai văzut niciodată aşa ceva ?
— Am auzit vorbindu-se, dar nu cred să fi văzut. Se spune că e
foarte scumpă şi nu prea rezistentă. Din pricina asta se foloseşte
puţin. O fac arabii, nu-i aşa ?
— Ei au fost primii. Dar o fac şi aici, în Italia, la Fabriano. Dar
şi... Dar sigur, sigur că da! Lui Guglielmo îi scăpărau ochii. Ce
frumoasă şi interesantă revelaţie ! Bravo, Bencio, îţi mulţumesc.
Da, îmi închipui că aici în bibliotecă hîrtia de in e rară, pentru că
n-au venit manuscrise prea recente. Şi apoi mulţi se tem că nu
supravieţuieşte de-a lungul secolelor ca pergamentul, şi poate că
e adevărat. Să ne închipuim că aici voiau ceva care să nu fie mai
rezistent decît bronzul... Pergamin de pînză, deci ? Bine, adio. Şi
fii liniştit. Tu nu eşti în primejdie.
— E adevărat, frate Guglielmo ? Pot să fiu sigur ?