Umberto Eco – Numele trandafirului

Apoi discută despre otrăvuri foarte dureroase şi despre un furt de
altădată
Nu voi întîrzia să spun cum i-am dat de ştire Abatelui, cum
întreaga abaţie s-a trezit înainte de ora canonică, despre spaima
şi despre durerea care se vedeau pe chipul tuturor, despre felul
cum vestea s-a răspîndit printre toţi oamenii de pe platou, cu
servitori care se închinau şi rosteau vorbe de alungat duhurile
necurate. Nu ştiu dacă în dimineaţa aceea s-a ţinut prima slujbă,
după regulă, şi cine a luat parte la ea. Eu i-am urmat pe
Guglielmo şi pe Severino, care au pus să se acopere trupul lui
Berengario şi au poruncit să fie întins pe o masă din spital.
După ce au plecat Abatele şi ceilalţi călugări, erboristul şi cu
maestrul meu au cercetat cadavrul îndelung, cu răceala unor
medici.
— A murit înecat, a spus Severino, nu există nici o îndoială. Faţa
îi e umflată, burta întinsă...
— Dar nu a fost înecat de alţii, a observat Guglielmo, altfel s-ar fi
împotrivit la siluirea celui ce ar fi vrut să-l omoare, şi am fi găsit
urme de apă vărsată în jurul căzii. Şi, în schimb, totul era în
ordine şi curat, ca şi cum Berengario ar fi încălzit aPa, ar fi
umplut baia şi s-ar fi băgat în ea din propria voinţă.
— Asta nu mă miră, zise Severino. Berengario suferea de
convulsii, şi chiar eu îi spusesem în mai multe rînduri că băile
călduţe sînt bune la calmarea excitării corpului şi a spiritului. ^ e
mai multe ori îmi ceruse îngăduinţa să intre la baie. Aşa Poate că
a făcut şi în noaptea asta...
~~ In noaptea trecută, a observat Guglielmo, pentru că cest corp -
după cum vezi — a stat în apă cel puţin o zi. o ~~ E cu putinţă să
fi fost noaptea trecută, a încuviinţat
261
Guglielmo l-a pus în parte la curent cu evenimentele din noaptea
trecută. Nu-i spusese că intraserăm pe furiş în scriptorium, ci,
ascunzîndu-i unele împrejurări, i-a spus că am urmărit o figură
misterioasă care sustrăsese o carte. Severino a înţeles că
Guglielmo îi spunea numai o parte din adevăr, dar nu a mai pus
alte întrebări. A observat că agitaţia lui Berengario, dacă el a fost
hoţul misterios, putea să-l îndemne să caute liniştea într-o baie
refăcătoare. Berengario, a observat el, era de fel foarte sensibil,
uneori o împotrivire sau o emoţie îl făceau să tremure, să asude
rece, să deschidă ochii mari şi să cadă la pămînt, scuipînd o
spumă albicioasă.
— în orice caz, a spus Guglielmo, înainte de a veni aici va fi stat