Umberto Eco – Numele trandafirului

— înţeleg.
— Şi nu numai atît, dar un călugăr ar putea avea şi alte motive
să se aventureze într-un loc interzis, vreau să zic motive... cum să
spun?... motivabile, chiar dacă sînt contra regulii...
Guglielmo şi-a dat seama de stînjeneala Abatelui, şi a pus o
întrebare care urmărea poate să abată discuţia pe altă cale, dar
care a provocat o stînjeneala cu mult mai mare.
— Vorbind de faptul că ar fi cu putinţă o crimă, domnia ta ai
spus „şi de-ar fi numai asta". Ce voiai să zici ?
— Aşa am spus ? Păi, da, nu este omorît un om fără un motiv,
oricît ar fi de blestemat. Şi tremur la gîndul blestemăţiei motivelor
care să-l fi împins pe un călugăr să-şi ucidă un confrate. De asta
am spus aşa.
— Nu de altceva ?
— Nu există altceva despre care să-ţi pot spune.
— Vrei să spui că există altceva pe care domnia ta să mi-l poţi
spune?
— Te rog, frate Guglielmo, dragul meu frate Guglielmo, şi Abatele
a accentuat şi frate şi dragul meu.
Guglielmo a roşit puternic şi a meditat:
— Eris sacerdos in aeternum.
— Mulţumesc, a spus Abatele.
Oh, Doamne, Dumnezeule, ce mister înspăimîntător au atins în
clipa aceea imprudenţii mei superiori, împins unul de teamă,
celălalt de curiozitate. Pentru că deşi novice, care pornea atunci
la drum spre aflarea misterelor sfintei slujiri a Domnului, am
înţeles şi eu, biet copilandru, că Abatele ştia ceva ce aflase însă
sub pecetea spovedaniei. El trebuie să fi auzit de pe buzele cuiva
nişte amănunte nelegiuite care puteau fi legate de nenorocitul
sfîrşit al lui Adelmo. Pentru
38
39
asta poate că îl ruga pe fratele Guglielmo să dea la iveală o taină
pe care el o ştia fără să o poată împărtăşi nimănui, şi spera ca
maestrul meu să facă lumină cu puterea judecăţii sale, pe cînd el
trebuia să arunce umbra, mînat de înalta
îndatorire a milei.
— Bine, a spus atunci Guglielmo, voi putea pune întrebări
călugărilor ?
— Desigur că vei putea.
— Voi putea să umblu fără oprelişte prin abaţie ?
— Iţi dau această îngăduinţă.