Umberto Eco – Numele trandafirului

n rut, şi rutul şi băşina şi-ar aroga dreptul, care aparţine doar
spiritului, de-a se exprima unde vrea!
— Licurg pusese să se ridice o statuie a rîsului.
— Ai citit asta în tratatul lui Cloritius, care a încercat să-i scape
pe mimi de învinuirea de necredinţă, care spune cum un bolnav a
fost tămăduit de un medic care îl ajutase să rîdă. De ce trebuia
să-l tămăduiască, dacă Dumnezeu hotărîse că ziua lui
pămîntească ajunsese la capăt?
— Nu cred că l-a tămăduit de boală. L-a învăţat să rîdă de boală.
— Boala nu se alungă din trup ca diavolii. Se distruge.
— Cu trupul bolnavului.
— Dacă e nevoie.
— Tu eşti diavolul, i-a spus atunci Guglielmo.
Jorge a părut să nu înţeleagă. Dacă ar fi putut să vadă, aş zice că
l-ar fi ţintuit pe celălalt cu priviri uimite.
— Eu? a spus.
— Da, te-au minţit. Diavolul nu este principele materiei, diavolul
este obrăznicia spiritului, credinţa fără zîmbet, adevărul care nu
este cuprins niciodată de îndoială. Diavolul este
474
întunecat fiindcă ştie unde se duce şi mergînd se duce de unde a
venit. Tu eşti diavolul, şi ca diavolul trăieşti în întuneric. Dacă
voiai să mă convingi, ei bine nu ai reuşit. Te urăsc, Jorge, şi dacă
aş putea te-aş duce jos, pe platou, gol şi cu pene de zburătoare
înfipte în gaura curului, şi faţa vopsită ca un saltimbanc şi ca un
bufon, pentru ca toată mănăstirea să rîdă de tine, şi să nu se mai
sperie. Mi-ar plăcea să te ung cu miere şi apoi să te tăvălesc prin
pene şi să te port de lanţ prin bîlciuri, ca să le spun tuturor:
acesta vă aducea la cunoştinţă adevărul şi vă spunea că adevărul
are gustul morţii, dar voi nu credeaţi în cuvîntul lui, ci în
încăpăţînarea lui. Şi acum vă spun că, în nesfîrşitul vîrtej al
lucrurilor cu putinţă, Dumnezeu vă îngăduie să vă închipuiţi şi o
lume în care bănuitul interpret al adevărului să nu fie altceva
decît o mierlă neghioabă, care repetă cuvintele învăţate de mult.
— Tu eşti mai rău decît diavolul, minoritule, a spus atunci Jorge.
Eşti un jongler ca şi Sfîntul care v-a dat naştere. Eşti ca Sfîntul
Francisc al tău care din toto corpore fecerat lin-guam, care rostea
jurăminte dînd spectacole ca saltimbancii, care-l descumpănea pe
zgîrcit punîndu-i în mînă monede de aur, care umilea cuvioşia
maicilor călugăriţe citind Miserere în loc de predică, şi care cerşea
în franceză şi care imita cu o bucată de lemn mişcările celui care
cîntă la vioară, care se travestea în vagabond ca să-i pună în