18.08.2013 Views

Umberto Eco – Numele trandafirului

Umberto Eco – Numele trandafirului

Umberto Eco – Numele trandafirului

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

ierburi, şi nu toate cunoscute. Era, în aparenţă, vîscoasă şi

gălbuie, dar am fost sfătuit să n-o ating, pentru că dacă venea în

contact doar cu buzele mele m-ar fi ucis în scurt timp. Confratele

meu mi-a spus că, ingerată chiar şi în doze foarte mici, producea

în decurs de o jumătate de oră o senzaţie de mare sfîrşeală, apoi o

paralizie lentă a tuturor membrelor şi apoi moartea. Nu voia s-o

ducă cu el şi mi-o dăruia mie. Am ţinut-o multă vreme pentru că

aveam de gînd s-o cercetez în vreun fel. Apoi într-o zi a venit pe

podişul nostru o furtună mare. Unul dintre ajutoarele mele, un

novice, lăsase deschisă uşa spitalului şi uraganul răvăşise toată

camera în care ne aflăm acum. Vase sparte, lichide vărsate pe

podea, ierburi şi prafuri răspîndite peste tot. Am muncit o zi

întreagă ca să pun la loc lucrurile astea, şi am fost ajutat doar ca

să mătur cioburile şi ierburile care nu mai puteau fi folosite. La

sfîrşit mi-am dat seama că-mi lipsea flaconul de care vorbeam. La

început m-a cuprins grija, apoi m-am convins că se spărsese şi se

amestecase cu celelalte gunoaie. Am pus să se spele bine

pardoseala spitalului şi rafturile.

— Şi văzuseşi flaconul acela cu cîteva ore înainte de uragan ?

— Da... Sau, mai bine zis, nu, dacă mă gîndesc acum mai bine.

Sta în spatele unui şir de vase, bine ascuns, şi nu-l controlam în

fiecare zi.

— Deci, după cîte ştii, ar fi putut fi sustrasă chiar şi cu mult timp

înainte de uragan, fără ca tu să-ţi dai seama ?

— Acum, dacă stau să mă gîndesc, da, desigur.

— Şi novicele acela al tău ar fi putut s-o sustragă şi apoi ar fi

folosit prilejul uraganului ca să lase dinadins uşa deschisă

pentru a isca dezordine în lucrurile tale.

Severino era foarte tulburat.

— Da, desigur. Şi nu numai atît, dar, amintindu-mi tot ce s-a

întîmplat, m-am mirat că uraganul, oricît de violent fusese el, îmi

răsturnase chiar atîtea lucruri. Aş fi putut spune foarte bine că

cineva a profitat de uragan ca să dea camera peste cap şi să facă

mai mari pagube decît ar fi putut face uraganul.

266

— Cine era novicele ?

— îl chema Agostino. Dar a murit anul trecut, căzînd de pe o

schelă în timp ce repara împreună cu alţi călugări şi servitori

sculpturile de pe faţada bisericii. Şi apoi a jurat şi a tot jurat că

n-a lăsat el uşa deschisă înainte de uragan. Eu am fost cel care,

cuprins de furie, l-am socotit vinovat de întîmplare. poate că întradevăr

era nevinovat.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!