Umberto Eco – Numele trandafirului

nestrămutată credinţă ca să primenească sîngele lui Christos!
Dacă printr-o a doua facere substanţa noastră ar fi să fie cea a
heruvimilor şi a serafimilor, tot nedemn ar fi serviciul pe care ea i
l-ar putea aduce unei victime atît de inefabile.
— Amin, am spus.
— Mulţi spun, dimpotrivă, că o minte inspirată de cele sfinte, un
suflet curat, o năzuinţă plină de credinţă ar trebui să fie de-ajuns
pentru această sfîntă slujbă. Noi sîntem primii care afirmăm
răspicat şi clar că acesta este lucrul esenţial, dar sîntem convinşi
că trebuie adusă cinste şi cu ajutorul împodobirii pe dinafară a
lucrurilor sfinte, pentru că este fără măsură de drept şi de potrivit
ca noi să-l slujim pe Mîntuitorul nostru cu toate cele, în
întregime, pre El, carele nu a pregetat să ne poarte de grijă în
toate, în întregime şi fără excepţie.
— Aceasta a fost întotdeauna părerea mai-marilor ordinului
domniei voastre, a consimţit Guglielmo, şi-mi amintesc lucruri
foarte frumoase scrise despre ornamentele bisericilor de către
marele şi venerabilul abate Sugero.
— Aşa e, a spus Abatele. Vedeţi acest crucifix. Nu este încă gata...
L-a luat în mînă cu nesfîrşită dragoste şi l-a privit cu
144
chip ul luminat de beatitudine. Mai lipsesc aici cîteva perle, nu leam
găsit încă pe măsura potrivită. Cîndva, Sfîntul Andrei, vorbind
despre crucea de pe Golgota, spunea că e împodobită cu
membrele lui Christos precum perlele. Şi cu perle trebuie
împodobit acel umil simulacru al acelei minuni fără seamăn.
Chiar dacă am crezut potrivit să pun să se încastreze aici, în
punctul acesta, chiar deasupra chipului jylîntuitorului, cel mai
frumos diamant pe care l-am văzut.
A mîngîiat cu mîini pioase, cu lungile sale degete albe, părţile cele
mai preţioase ale lemnului sfînt, sau mai degrabă ale sfîntului
ivoriu, pentru că din acest material splendid erau făcute braţele
crucii.
— Cînd, în timp ce mă delectez cu toate frumuseţile acestui locaş
al Domnului, încîntarea pietrelor multicolore m-a rupt de la
trebile din afară, şi o demnă meditaţie m-a făcut să reflectez,
transferînd ceea ce este material în ceea ce nu este, prin
felurimea sfintelor virtuţi, atunci mi se pare că mă aflu, ca să zic
aşa, într-o ciudată parte a universului, care nu mai sade cu totul
cufundată în noroiul pămîntului, şi nici cu totul liberă în
neîntinarea cerului. Şi mi se pare că, prin voia sfîntă a Domnului,
pot să fiu trecut din această lume inferioară în cea superioară pe