Umberto Eco – Numele trandafirului

— De fapt, Abatele mi-a cerut să fac cercetări asupra morţii lui
Adelmo cînd gîndea că se întîmplă ceva nesănătos printre tinerii
săi călugări. Dar acum moartea lui Venanzio dă prilej altor
bănuieli, poate că Abatele a presupus că dezlegarea tainei se află
în bibliotecă şi acolo nu mă lasă să fac eu cercetări. Aşa că mi-a
oferit atunci urma chelarului, pentru a-mi abate atenţia de la
Edificiu.
— Dar de ce n-ar trebui să vrea ca...
— Nu mai pune atâtea întrebări. Abatele mi-a spus încă de la
început că biblioteca nu se poate atinge. Va fi avut motivele lui
bine întemeiate. S-ar putea ca el să fie amestecat în vreo
încurcătură despre care nu gîndea că ar putea avea legătură cu
moartea lui Adelmo şi acum îşi dă seama că scandalul se măreşte
şi-l poate cuprinde şi pe el. Şi nu vrea să se descopere adevărul,
sau cel puţin nu vrea să-l descopăr eu.
— Atunci însemnează că ne aflăm aici într-un loc părăsit de
Dumnezeu, am spus eu, nemulţumit.
— Ştii oare locuri din astea în care Dumnezeu să se fi simţit ca la
el acasă? m-a întrebat Guglielmo din înaltul staturii sale.
Apoi m-a trimis să mă odihnesc. In timp ce mă culcam, am tras
concluzia că tata n-ar fi trebuit să mă trimită prin lume, că
treaba asta era mult mai încurcată decît gîndeam eu. Prea multe
lucruri învăţam.
— Salva me ab ore leonis, m-am rugat eu în timp ce mă lua
somnul.
156
Ziua a doua După vesper
în care, deşi capitolul e scurt, bătrînul Alinardo spune lucruri foarte
însemnate despre labirint şi despre modul de a intra în el
M-am trezit aproape cînd suna ora pentru masa de seară. Mă
simţeam moleşit de somn, pentru că somnul de zi este precum
păcatul cărnii: cu cît ai avut mai mult, cu atît vrei mai mult, şi
totuşi te simţi nemulţumit, sătul şi nesătul în acelaşi timp.
Guglielmo nu era în chilia lui, se sculase, fireşte, cu mult mai
înainte. L-am găsit, după ce m-am preumblat o vreme, în
scriptorium, răsfoind catalogul şi privind cum lucrau călugării, cu
gîndul ascuns de a se apropia de masa lui Venanzio şi de a relua
inspecţia. Dar, dintr-un motiv sau altul, fiecare părea gata să nu-l
lase să se uite prin hîrtiile acelea. Mai întîi se apropiase de el
Malachia, ca să-i arate anumite miniaturi de preţ. Apoi Bencio se