Umberto Eco – Numele trandafirului

Jorge a spus că dacă nu o găsise era pentru că nu fusese scrisă
niciodată, pentru că providenţa nu voia să fie proslăvite lucrurile
de nimic. Eu voiam să potolesc spiritele fiindcă Jorge era iute la
mînie şi Venanzio vorbea aşa ca să-l aţîţe, şi am spus că în acea
parte din Poetica pe care o cunoşteam, precum şi în Retorică, se
găsesc multe observaţii înţelepte despre enigmele pline de duh, şi
Venanzio a fost de părerea mea. Acum era cu noi şi Pacifico din
Tivoli, care-i cunoaşte foarte bine pe poeţii păgîni, şi a spus că în
privinţa enigmelor de duh nimeni nu-i întrece pe poeţii africani.
Şi a citat din enigma peştelui a lui Sinfosius :
Est domus in terris, clara quae voce resultat. Ipsa domus resonat,
tacitus sed non sonat hospes. Ambo tamen currunt, hospes simul
et domus una.
Atunci Jorge a spus că Iisus povăţuise ca vorbirea noastră să se
mulţumească cu da şi cu nu, şi că ceea ce era în plus venea de la
necuratul; şi că era de ajuns să spui peşte pentru a numi peştele,
fără să acoperi conceptul cu semne mincinoase. Şi a mai adăugat
că nu era înţelept să-i luăm de model pe africani... Şi atunci...
— Atunci ?
— Atunci s-a petrecut ceva ce nu am înţeles. Berengario a
început să rîdă. Jorge l-a dojenit şi el a spus că rîdea pentru că-i
venise în minte că, dacă-i cercetai bine pe africani, s-ar fi desluşit
multe alte enigme, şi nu uşoare, ca aceea cu peştele. Malachia,
care era de faţă, s-a înfuriat, l-a apucat p e Berengario
aproape cu mînie de glugă, trimiţîndu-l să-şi vadă de treburile
lui... Berengario, după cum ştiţi, este ajutorul lui...
— Şi după asta ?
.— După asta a pus capăt discuţiei, plecînd de-acolo. Toţi am
plecat pe la ale noastre, dar în vreme ce lucram, am văzut că mai
întîi Venanzio, după aceea Adelmo, s-au apropiat de Berengario
ca să-l întrebe ceva. Am văzut de departe cum el ge ferea, dar în
tot timpul zilei ei s-au tot învîrtit în jurul lui. Si ap°i în seara
aceea i-am văzut pe Berengario şi Adelmo tăifăsuind în
mănăstire, înainte de a se duce în refector. Asta e tot ce ştiu.
— Ştii, prin urmare, că cele două persoane care au murit de
curînd, în condiţii de neînţeles, îi ceruseră ceva lui Berengario,
a spus Guglielmo.
Bencio a răspuns în silă:
— N-am spus asta! Am spus ceea ce s-a întîmplat în ziua aceea,
aşa cum m-ai întrebat domnia ta... S-a gîndit o clipă, apoi a spus
grăbit: Dar dacă vrei să ştii părerea mea, Berengario le-a vorbit
despre ceva care se află în bibliotecă, şi acolo este locul în care