Umberto Eco – Numele trandafirului

numeau Giovanni Dalbena. Acesta, mi-a spus Guglielmo, fusese
cu mulţi ani înainte inchizitor la Norbona, unde judecase mulţi
beghini şi pinţochieri; dar cum învinuise de erezie chiar o idee,
privitoare la sărăcia lui Christos, se ridicase împotriva lui
Berengario Talloni, lector în mănăstirea din acel oraş, cerînd
ajutor papei. Pe atunci Ioan era încă nesigur în problema aceasta,
şi-i poftise pe amîndoi la curte ca să discute fără să ajungă la o
concluzie. Aşa încît, puţin după aceea, franciscanii luaseră
poziţie, după cum am mai spus, la capitulul de la Perugia. In
sfîrşit, din partea avignonezilor mai erau şi alţii, printre care
episcopul de Alborea.
Şedinţa a fost deschisă de către Abbone, care a socotit potrivit să
amintească pe scurt faptele cele mai proaspete. A reamintit că în
anul de la Christos 1322, la capitulul general al fraţilor minoriţi,
ce s-a adunat la Perugia sub conducerea lui Michele din Cesena,
se hotărîse, cu matură şi înţeleaptă chibzuinţă, că Domnul
Christos, ca să dea o pildă de viaţă fără cusur, şi apostolii ca să
se supună învăţăturilor sale, nu avuseseră niciodată împreună
nici un fel de lucru, fie din motive de proprietate sau de stăpînire,
şi că adevărul acesta era obiect de credinţă sănătoasă şi catolică,
cum reieşea limpede din diferite citate din cărţile canonice. Drept
pentru care era virtuoasă şi sfîntă renunţarea la proprietatea
tuturor lucrurilor, şi că faţă de această regulă de sfinţenie s-au
supus primii ctitori ai Bisericii militante. Că la acest adevăr se
supusese, în 1312, conciliul de la Viena, şi că însuşi papa Ioan,
în 1317, în constituţia asupra călugărilor minoriţi care începe cu
Quorundam exigit, socotise hotărîrile acelui conciliu ca fiind date
cu sfinţenie, lucide, bine chibzuite şi mature. Prin urmare,
capitulul perugin, socotind că ceea ce Sfîntul Scaun aprobase
întotdeauna prin doctrină sfîntă, trebuia întotdeauna socotit ca
acceptat, şi în nici un fel să nu se abată de la această aprobare,
prin iscălitura maeştrilor în teologie sacră, precum fratele
Guglielmo din Englitera, fratele Enrico din Alemania, fratele
Arnaldo din Acvitania, conducători de
338
provincii şi miniştri, precum şi cu sigiliul fratelui Niccolao,
ministrul Franţei, al fratelui Guglielmo Bloc, bacalaureat, al
ministrului general şi al celor patru ministere provinciale, al
fratelui Tommaso din Bologna, al fratelui Pietro din provincia San
Francesco, al fratelui Fernando din Castello şi al fratelui Simone
din Turonia. Cu toate acestea, a spus Abbone mai departe, anul
următor papa dădea decretala Ad conditorem canonum, împotriva