Umberto Eco – Numele trandafirului

care a produs-o, şi nu ia naştere întotdeauna din presiunea unui
corp. Uneori redă impresia pe care un corp a lăsat-o în mintea
noastră, este amprenta unei idei. Ideea este semn al lucrurilor şi
imaginea este semn al ideii, semnul unui semn. Dar cu imaginea
construiesc din nou, dacă nu corpul, ideea pe care altcineva o
avea despre ea.
— Şi asta vă ajunge ?
— Nu, pentru că ştiinţa adevărată nu trebuie să se mulţumească
cu ideile, care sînt chiar semne, ci trebuie să regăsească lucrurile
în adevărul lor propriu. Şi, deci, mi-ar plăcea să urc de la această
amprentă a unei amprente la unicornul care stă la începutul
lanţului. Aşa după cum mi-ar plăcea să pornesc de la semnele
slabe lăsate de ucigaşul lui Venanzio (semne care ne-ar putea
duce la mulţi) la un singur individ, ucigaşul însuşi. Dar nu e
întotdeauna cu putinţă într-un timp scurt şi fără ajutorul altor
semne.
— Dar atunci pot mereu şi doar să vorbesc de ceva care-mi
vorbeşte de altceva şi aşa mai departe, dar ceva-ul de la urmă, cel
adevărat, nu există niciodată?
— Poate că e, că e unicornul ca exemplar individual. Şi nu-ţi face
griji, într-o zi sau alta îl vei întîlni, aşa negru şi urît cum o fi el.
— Unicorni, lei, autori arabi şi mauri în general, am spus atunci,
fără îndoială aceasta este Africa de care vorbeau călugării.
— Fără îndoială că aceasta. Şi dacă este aceasta - va trebui să
găsim poeţii africani despre care amintea Pacifico din Tivoli.
Şi într-adevăr, făcînd din nou drumul îndărăt, şi întor-cîndu-ne
în camera L, am găsit într-un dulap o grămadă de cărţi de Florus,
Fronto, Apuleius, Martianus Capella, Fulgentius.
— Deci aici era locul despre care Berengario spunea că ar fi
trebuit să ofere lămurirea unei anumite taine, am spus.
— Aproape pe-aici, el a folosit expresia „finis Africae" şi la această
expresie Malachia s-a înfuriat atîta. Finisul ar putea fi această
ultimă cameră, sau... şi a scos un strigăt. Pe cele şapte biserici
din Clonmacnois! N-ai notat nimic ?
— Ce?
— Să ne întoarcem îndărăt, la camera S din care am pornit. Neam
întors în prima cameră oarbă unde versetul spunea:
Super thronos viginti quatuor. Avea patru deschizături. Una dădea
în sala Y, cu fereastra spre octogon. Cealaltă dădea spre camera P
care continua, de-a lungul faţadei externe, şirul
318
YSPANIA. Cea dinspre turn dădea în camera E, pe care abia o