Umberto Eco – Numele trandafirului

pregătitoare între membrii delegaţiei imperiale şi unii dintre
trimişii papei, pentru a pune la încercare poziţiile fiecăruia şi a
netezi înţelegerile pentru o întîlnire în care siguranţa oaspeţilor
italieni să fie garantată. Tocmai pentru organizarea acestei prime
întîlniri fusese însărcinat Guglielmo din Baskerville, care avea să
prezinte apoi punctul de vedere al teologilor imperiali la Avignon,
dacă ar fi socotit că această călătorie era cu putinţă fără vreo
primejdie. Treabă deloc lesnicioasă pentru că se bănuia că papa,
care-l voia pe Michele singur pentru a-l putea aduce mai uşor la
supunere, ar fi trimis în Italia o delegaţie instruită ca să
zădărnicească, pe cît era cu putinţă, călătoria trimişilor imperiali
la curtea sa. Guglielmo făcuse totul, pînă atunci, cu mare dibăcie.
După ce s-a sfătuit îndelung cu tot felul de abaţi benedictini (iată
cauza nenumăratelor opriri în călătoria noastră), alesese abaţia în
care ne aflam, tocmai pentru că se ştia că Abatele era foarte
devotat Imperiului şi cu toate acestea, prin marea sa abilitate
diplomatică, nu era rău văzut de curtea pontificală. Teritoriu
neutru, deci, abaţia unde cele două grupuri ar fi putut să se
întîlnească.
Dar împotrivirile sfîntului pontif nu luaseră sfîrşit. El ştia că,
odată aflată pe terenul abaţiei, delegaţia sa ar fi supusă
jurisdicţiei Abatelui, şi cum din ea aveau să facă parte şi membrii
clerului vremelnic, nu încuviinţa această clauză, cuprins de
temerile unei capcane imperiale. Pusese, aşadar, condiţia ca
siguranţa trimişilor săi să fie încredinţată unei companii de arcaşi
ai regelui Franţei, sub comanda unei persoane de încredere.
Despre asta îl auzisem oarecum pe
148
Guglielmo discutînd cu un ambasador al papei la Bobbio; fusese
vorba de a se defini formula prin care să se arate sarcinile acestei
companii sau ce se înţelegea prin asigurarea integrităţii legaţilor
pontificali. în cele din urmă, se acceptase o formulă propusă de
avignonezi şi care părea cea mai chibzuită: oamenii înarmaţi şi
cel care-i comanda ar fi avut jurisdicţie „asupra tuturor celor
care, într-un fel sau altul, ar fi încercat să atenteze la viaţa
membrilor delegaţiei pontificale şi să le influenţeze comportarea şi
judecata prin acte violente". Atunci pactul păruse inspirat din
simple preocupări formale. Acum, după cele ce se petrecuseră nu
de mult în abaţie, Abatele era neliniştit şi i-a expus îndoielile lui
Guglielmo. Dacă delegaţia sosea la abaţie în timp ce încă nu era
cunoscut făptaşul crimelor (a doua zi îngrijorarea Abatelui avea
să sporească, pentru că delictele aveau să ajungă la trei), s-ar fi