Umberto Eco – Numele trandafirului

găsească un duşman sau un ţap ispăşitor. Şi fiecare îl bănuieşte
pe celălalt, unora le e frică, aşa cum ţi-e şi ţie, alţii s-au hotărît
să-i sperie pe alţii. Sînteţi cu toţii prea tulburaţi. Adso, uită-te din
cînd în cînd la grajduri. Eu mă duc să mă odihnesc.
Ar fi trebuit să rămîn încremenit: să se ducă să se odihnească
deşi mai aveam doar puţine ore la îndemînă, nu mi se părea
hotărîrea cea mai înţeleaptă. Dar acum îl cunoşteam pe maestrul
meu. Cu cît trupul lui era mai destins, cu atî't mintea lui fierbea
mai vîrtos.
449
Ziua a şasea Intre vesper şi completa
unde se povesteşte pe scurt despre lungi ore de rătăcire
îmi este greu să povestesc cele ce s-au întîmplat în orele care au
urmat, între vesper şi completa.
Guglielmo lipsea. Eu umblam fără rost în jurul grajdurilor, dar
fără să bag de seamă nimic nefiresc. Grăjdarii aduceau îndărăt
caii, neliniştiţi de vînt, dar în rest totul era liniştit.
Am intrat în biserică. Toţi se aflau la locurile lor în strane, dar
Abatele a băgat de seamă lipsa lui Jorge. Cu un gest a amînat
începutul slujbei. A cerut să vină Bencio ca să-l trimită să-l
caute. Bencio nu era. Cineva a spus că s-ar putea să fie în
scriptorium pentru închiderea uşilor. Abatele a răspuns, plictisit,
că Bencio nu închidea nimic, pentru că nu cunoştea regula.
Aymaro din Alexandria s-a ridicat de la locul lui:
— Dacă sfinţia voastră îngăduie, mă duc eu să-l chem.
— Nu ţi-a cerut nimeni, a spus Abatele tăios, şi Aymaro s-a
aşezat din nou, nu fără să fi aruncat o privire greu de descris lui
Pacifico din Tivoli.
Abatele l-a chemat pe Nicola, care nu era. I-au amintit că
pregătea cina şi el a avut un gest de neplăcere, ca şi cum îl agasa
să arate tuturor că se găseşte într-o stare de iritare.
— îl vreau aici pe Jorge! a strigat. Căutaţi-l! Du-te tu, a poruncit
maestrului novicilor.
Altcineva i-a atras atenţia că lipsea şi Alinardo.
— Ştiu asta, a spus Abatele, e bolnav.
Mă găseam alături de Pietro din Sant'Albano, şi l-am auzit
spunînd vecinului său, Gunzo din Nola, într-o limbă din Italia
centrală, pe care o înţelegeam în parte.
— Cred şi eu, azi, cînd a ieşit după colocviu, bietul bătrîn era
răscolit. Abbone se poartă ca tîrfa de la Avignon!
Novicii erau zăpăciţi, sensibilitatea lor de copilandri neştiutori îi
făcea totuşi să presimtă încordarea care domnea în