Umberto Eco – Numele trandafirului

împăratului Frederic, totuşi distrugerea acestora nu va fi departe.
Ereziarhul minţea încă o dată, pentru că au trecut douăzeci şi
cinci de ani şi nici una dintre blestematele lui preziceri nu s-a
adeverit. Dar nu despre caraghioasa îngîmfare a acestor preziceri
trebuie să discutăm, ci de faptul că Remigio a fost purtătorul lor.
Mai poţi să negi, călugăr eretic şi nepocăit, că ai avut legături şi
coabitare cu secta pseudoapostolilor ?
Chelarul n-a mai putut acum să nege.
— Signore, a spus, tinereţea mea a fost plină de greşeli dintre cele
mai nenorocite. Cînd am auzit de predica lui Dolcino, înşelat cum
eram de greşelile fraţilor întru viaţă săracă, am crezut în cuvintele
lui şi m-am unit cu banda lui. Da, e adevărat, am fost cu ei în
regiunea bresciană şi în cea bergamască, am fost cu ei la Como şi
la Valsesia, m-am refugiat cu ei la Părete Calva şi în valea Rassa,
şi în sfîrşit pe muntele Rebello. Dar n-am luat parte la nici o
ticăloşie, şi cînd ei au făptuit jafuri şi violenţe, eu purtam încă în
mine spiritul de blîndeţe care era al fiilor lui Francisc, şi chiar pe
muntele Rebello i-am spus lui Dolcino că nu mă mai simţeam în
stare să iau parte la lupta lor, şi el mi-a dat voie să plec pentru
că, a spus, nu vrea oameni fricoşi cu el, şi mi-a cerut doar să-i
duc scrisorile acelea la Bologna...
— Cui ? a întrebat cardinalul Bertrando.
— Unor sectanţi de-ai lui, al căror nume mi se pare că mi le
amintesc, şi de cum mi le amintesc vi le spun, s-a grăbit să-l
asigure Remigio.
378
Şi a rostit numele unora pe care cardinalul Bertrando a arătat a-i
cunoaşte, pentru că a zîmbit cu aer de mulţumire, făcînd un
semn de înţelegere lui Bernardo.
— Foarte bine, a spus Bernardo, şi a luat notă de numele acelea.
Apoi l-a întrebat pe Remigio : Şi acum cum de ni-i spui pe
prietenii tăi ?
— Nu sînt prietenii mei, signore, dovadă că nu le-am dat
niciodată scrisorile acelea. Ba chiar am făcut mai mult, şi v-o
spun acum după ce am încercat s-o uit cîţiva ani: ca să pot
părăsi locul acela fără să fiu prins de armata episcopului din
Vercelli, care aştepta jos, în cîmpie, am izbutit să intru în
legătură cu unii dintre ei, şi în schimbul unei hîrtii de liberă
trecere, le-am arătat nişte locuri unde să poată asalta
fortificaţiile lui Dolcino, din care pricină o parte din izbînda
forţelor Bisericii s-a datorat şi colaborării mele...
— Foarte interesant. Asta ne arată nu numai că ai fost eretic, ci şi